Halep nu mai e principala favorită a bookmakerilor la Roland Garros

Data actualizării: Data publicării:
simona halep generic conferinta shutterstock

Simona Halep este cea mai bună jucătoare a lumii şi cap de serie 1 la Roland Garros, dar, după primele zile ale turneului, românca de 26 de ani nu mai era principala favorită la câştigarea turneului de la Paris, în opinia bookmakerilor.

ACTUALIZARE. Calculele bookemakerilor au fost date peste cap de eliminarea neașteptată a Elinei Svitolina, în turul al treilea, performanță reușită de românca Mihaela Buzărnescu.


Potrivit digisport.ro,  înainte de meciul cu Buzărnescu, Elina Svitolina era cotată cu prima şansă la trofeu, având o cotă de 4. Halep era pe poziţia secundă în acest top (4.50), iar Garbine Muguruza completează podiumul (cotă 8).

Pe poziţia a patra se află Petra Kvitova (9), iar Maria Sharapova are cotă 10. Serena Williams îi poate aduce unui jucător o sumă de 15 ori mai mare decât cea mizată, dacă se va impune la Roland Garros.
 
Elina Svitolina joacă, vineri, cu Mihaela Buzărnescu, în turul al treilea al turneului, un meci care s-a dovedit mai greu decât și-ar fi închipuit oricine. Românca de pe locul 33 WTA i-a luat ucrainencei primul set cu 6-3 și situația era perfect egală la mijlocul setului al doilea, potrivit digisport.ro. Partida era în desfășurare la momentul redactării acestei știri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri