Halep: Înfrângerea aceasta doare mai rău decât cea din 2014

Data actualizării: Data publicării:
2017 French Open - Day Fourteen
Foto: Gulliver/Getty Images

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a pierdut finala turneului de la Roland Garros, că acest eșec doare mai rău decât înfrângerea din finala din 2014 de la Paris.

2017 French Open - Day Fourteen
Foto: Gulliver/Getty Images

"Aceasta (înfrângerea) e mai dureroasă decât cea din 2014. Aceasta doare mai rău, pentru că am realizat ce înseamnă", a spus Simona Halep la conferința de presă care a urmat după finala cu Jelena Ostapenko.

"A jucat extraordinar. A fost spectatoare la unele puncte. Voi lucra pentru că vreau să repet acest lucru (finala)", a mai spus Halep, citată de Agerpres.

"Am fost aproape, dar ea a revenit și a reușit. E dificil să rămâi calm, dar ea a fost foarte bună'', a adăugat Halep, care a precizat că glezna, la care s-a accidentat în finala de la Roma, nu a deranjat-o în acest meci. ''Nu eu am pierdut. Ea (Ostapenko) a câștigat meciul. Sunt foarte tristă'', a mai spus Halep.

"Cred că am avut un sezon foarte bun pe zgură. Sunt din nou pe locul 2 (WTA). Sunt tristă pentru că am pierdut azi, dar de fiecare dată e greu când pierzi. Doare foarte tare, dar încerc să iau tot ce a fost bun. Voi avea nevoie de timp pentru a depăși acest moment. Va fi o pauză scurtă'', a menționat românca.

"Nu am renunțat niciun moment în acest meci, dar ea jucat foarte bine. După o pauză voi reveni pe teren", a subliniat Halep.

"O felicit pe Jelena. Sunt sigură că va reuși și alte lucruri extraordinare. Poate nu am fost pregătită pentru asta. Trebuie să am mai multe astfel de momente, finale. Îmi pare rău că am pierdut. I-aș fi făcut mai mândri pe românii care m-au susținut, dar vor încerca pe viitor'', a concluzionat Halep, care de luni va fi numărul unu în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, de la Singapore, devansându-le pe Karolina Pliskova, Elina Svitolina și Jelena Ostapenko.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko (47 WTA) cu 4-6, 6-4, 6-3, sâmbătă, în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Halep a condus cu 1-0 la seturi, a avut 3-0 în setul al doilea și 3-1 în decisiv, dar nu a reușit să își păstreze acest avantaj și s-a înclinat după o oră și 59 de minute.

Jucătoarea română a ratat pentru a doua oară titlul la Roland Garros, după ce în 2014 a fost întrecută în ultimul act de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4.

Halep, care de luni va fi numărul doi mondial, s-a ales cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea a fost recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA.

Citiți și: Cine este Jelena Ostapenko, marea surpriză de la Roland Garros

Citiți și: Ce scrie presa străină despre finala de la Roland Garros

Citiți și: C. T. Popescu: Ostapenko și-a asumat riscuri tot timpul, Halep - nu

Citiți și: Ostapenko: Nu pot să cred că sunt campioană, am numai 20 de ani

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...