Simona Halep, Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu și Irina Begu au plecat, luni, spre Franța, unde în weekend vor juca în semifinalele Fed Cup 2019. Jucătoarele din România, pe care le așteaptă o misiune grea în meciurile împotriva Franței, sunt încrezătoare în șansa lor și se declară pregătite pentru a face față acestei provocări.
„Nu este mai dificil pe hârtie, pentru că Cehia a fost campioană în şase ani din opt, dar meciul cu Franţa va fi greu cu siguranţă. Jucăm contra Franţei şi publicul va fi cu Franţa, e normal. Ştiu că este un public foarte gălăgios în sensul bun, fac o galerie foarte, foarte puternică, dar trebuie să ne luăm energia de la suporterii noştri, de la echipa noastră şi de la apropiaţii noştri care vin să ne susţină. Nu ne dorim să ajungem la meciul de dublu, ne dorim să câştigăm la simplu că să nu creăm emoţii, orice meci este important şi, dacă vom ajunge la dublu, fetele sunt destul de puternice ca să câştige meciul. Suntem jucătoare puterncie, suntem într-o formă bună, consider acest lucru, atmosfera este un lucru important în echipă şi cred că şi publicul care o să ne susţină reprezintă un atu şi vreau să le mulţumesc pentru acest lucru. Şi ele au avut rezultate foarte bune pe zgură, eu am avut rezultat maxim, fiind câştigătoare la Roland Garros anul trecut, dar fiecare meci este diferit. Iar zgura în sală este un pic altfel. Am înţeles că este asemănătoare suprafaţa cu cea de la Roland Garros. M-am anternat toată perioada la Stejarii Country Club şi a fost o perioadă foarte bună, prin care cred eu că am ajuns la un nivel destul de ridicat pe zgură, deoacamdată. Vedem, fiecare meci este dificil şi fiecare partidă este cu foarte mare încărcătură emoţională. În general nu îmi e teamă de nicio jcuătoare, încerc să mă autodepăşeşsc de fiecare dată, încerc să mă concentrez pe mine, pe ceea ce trebuie să joc şi după aceea rezultatul vine de la sine. Toate jucătoarele franceze au un stil dificil, un stil diferit, nu poţi să o compari pe Garcia cu Cornet sau cu Mlandenovic. Toate sunt dificile şi la nivelul acesta fiecare meci este greu”, a declarat Halep, la plecarea spre Franţa.
Buzărnescu, despre atuurile României cu Franţa: Valorea jucătoarelor şi atmosfera din lot
Mihalea Buzărenescu consideră valoarea jucătoarelor şi atmosfera din lotul tricolor drept atuurile echipei României în înfruntarea cu Franţa din Cupa Federaţiei.
„Trebuie să ne adaptăm foarte bine la suprafaţă şi la publicul francez şi să jucăm bine pe zgură. A început sezonul pe zgură şi trebuie să fim bine pregătite. Se poate face diferenţa şi la simplu, şi la dublu, depinde de scorurile după simplu. Cred că echipa noastră de dublu este foarte puternică, oricare va fi ea sigur va aduce un punct, bănuiesc. Francezii sunt patrioţi, vor ţine cu echipa lor şi vor încerca să ne facă să nu ne mai concentrăm foarte mult, dar cred că cehii sunt mult mai puternici, pentru că în Cehia este foarte dezvoltat tenisul şi vin în număr mai mare. Şi noi vom avea susţinători mult mai mulţi decât la Ostrava, aşa că ne vom adapta mult mai bine şi nu cred că vom avea probleme dacă vor fi împotriva noastră aşa de mult. Avem jucătoare foarte bune, foarte experimentate şi suntem în Top. Cred că suntem toate într-o formă crescendo, niciodată în tenis nu poţi avea aceeaşi forma mereu, tot timpul ai urcuşuri şi coborâşuri. Faptul că suntem unite şi ne înţelegem foarte bine, asta creează o atmosferă foarte plăcută şi ne face să fim mult mai relaxate şi mult mai concentrate în acelaşi timp pe meci, nu pe alte lucruri extra”, a declarat Buzărnescu, la Aeroportul International Henri Coandă.
Monica Niculescu: Dorim să câştigăm din simpluri, dar dacă se ajunge la 2-2 suntem pregătite
Monica Niculescu spune că nu ar mai dori să se ajungă la meciul de dublu în întâlnirea cu Franţa din semifinalele FedCup, preferând ca jucătoarele române de simplu să tranşeze victoria.
„Emoţiile sunt mari, mi se pare că a trecut foarte rapid de la ultimul meci, cu Cehia. Abia ne-am bucurat şi acum trebuie iar să o luăm din loc. Abia aştept să ajungema colo, să văd cum sunt condiţiile, ne-am antrenat bine, suntem sănătoase, avem încerdere şi sperăm să facem o treabă frumoasă. Eu zic că suntem în formă. Asta-mi place la echipa României, că avem foarte multe variante. Aş putea să joc şi cu Simona (n.r. - la dublu), şi cu Irina, şi cu Buzărnescu, cu oricine, şi cu Raluca, bineînţeles. În plus şi Irina ar putea să joace cu Simona, variante sunt şi eu zic că de aceea suntem în semifinale. Publicul francez este destul de gălăgios, destul de... nu aş vrea să spun agresiv, dar sunt destul de agresivi. Am jucat de multe ori în Franţa, împotriva lui Parmentier de foarte multe ori şi mi se pare că sunt destul de gălăgioşi şi va fi foarte dificil. Şi cu Cehia am crezut că sunt foarte gălăgioşi, dar a fost ok, mie mi-a plăcut. Cred că suporterii aceia care au venit în număr mare de la Cluj au făcut diferenţa. Nu am simţit că jucăm în deplasare şi a fost grozav. Şi acum sperăm să fie al fel, în Franţa. Am avut rezultate destul de bune anul acesta, şi eu şi echipa. Simona a jucat foarte, foarte bine, a jucat de multe ori cu aceste franţuzoaice şi eu am jucat, le ştim foarte bine, cred că zgura este atuul, dar vom vedea. Mie îmi place foarte mult să joc pe hard, dar este zgură în sală şi cred că nu este foarte rău acest lucru. Aş vrea să câştigăm cât de repedese poate, dar dacă se face 2-2, noi suntem pregătite. Au fost emoţii foarte, foarte mari data trecută şi nu a fost uşor, am câştigat cu 6-4 în decisiv. Îmi doresc foarte mult să câştigăm din simpluri dacă se poate şi eu cred că se poate. Va fi diferit, va fi la fel de dificilă ca întâlnirea precum cea cu Cehia. Nu va fi uşor, pentru că jucăm în deplasrae, altele sunt condiţiile”, a declarat Niculescu, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Begu: Vor fi foarte mulţi români, aşa că sunt sigură că nu vom simţi presiunea publicului francez
Irina Begu consderă că prezenţa unui număr mare de suporteri români în sala de la Rouen va atenua presiunea publicului francez la întâlnirea din semifinalele Cupei Federaţiei.
„Suntem o echipă solidă şi puternică, unită. Avem şansele noastre şi sperăm să le luăm. O să dau tot ce e mai bun şi sper să câştigăm şi această întâlnire. Nu cred că este o schimbare în echipa de dublu. A fost schimbat numărul 5, vine acum Raluca, dar decizia se va lua în ziua de vineri. Deacamdată, nu se ştie cine va juca, echipele se pot schimba chiar şi în ziua meciului, vom vedea în funcţie de scor. Unitatea noastră este atuul, faptul că am fost întotdeauna unite şi ne-am motivat una pe celalaltă, asta cred că a contat cel mai mult, parcursul nostru de la Budapesta în 2014, de când ne-am calificat, asta ne-a ţinut acolo. Vor fi şi foarte mulţi români, aşa că sunt sigură că nu vom simţi presiunea publicului francez. Zgura este un avantaj, este suprafaţa noastră favorită, dar şi ele joacă bine pe zgură. Va fi un meci foarte greu, dar noi sperăm să-l câştigăm. E greu de comparat Franţa cu Cehia, de fiecare dată a contat foarte mult cine a fost mai în formă, cine s-a simţit mai bine în ziua meciului, dar dacă joci în deplasare este mult mai greu pentru că ai susţinerea publicului şi asta avantajează echipele gazdă. Dar noi ne vom face treaba, nu contează impoitriva cui jucăm, sperăm să fim apte şi la fel de încrezătoare ca până acum”, a declarat Begu, la aeroportul Otopeni.