Cu cât le-a luat și cu cât vrea Isărescu să „vândă” Arenele BNR statului

Data publicării:
arenele bnr

Guvernatorul BNR cere 35 de milioane de euro pentru ca baza sportivă Arenele BNR să revină la Ministerul Tineretului şi Sportului, în contextul în care în 1991 a trecut în proprietatea băncii contra sumei de 233.000 de dolari.

Anunţul a fost făcut de ministrul Marius Dunca, prezent, miercuri, alături de omul de afaceri Ion Ţiriac şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, la Comisia Economică, Industrii şi Servicii din Senat, condusă de Daniel Zamfir, pe tema arenelor BNR.

„Din câte ştiu eu acum nu e nicio activitate sportivă în această bază, pentru că nu îndeplineşte condiţiile de funcţionalitate. Am avut două discuţii cu domnul guvernator şi sunt discuţii în continuare, dar la nivel declarativ, să vândă această bază. În aceste discuţii au solicitat suma de 35 de milioane de euro. BNR nu are activitate sportivă, nu am evaluat încă nimic, pur şi simplu a fost o discuţie. Eu trebuie să mă duc în Guvern, să vedem dacă suntem dispuşi să cumpărăm. Mai există şi varianta unui schimb cu unele imobile aflate în apropierea sediului central al BNR”, a declarat Dunca în cadrul şedinţei.

La finalul şedinţei, ministrul Dunca a subliniat că trebuie găsită o bază de colaborare cu BNR pentru a putea prelua aceste arene: „Acolo nu au activitate sportivă de performanţă, deşi este una dintre cele mai frumoase baze pe care le avem. Asta e evaluarea făcută de experţi, nu pot spune dacă e adevărat sau nu, trebuie să analizăm foarte bine dacă în viitor o preia Primăraia Captalei, dacă vrea să investească, dacă merită acest lucru, dar nu cred că există un temei legal să facem un memorandum prin care să luăm un bun care aparţine altcuvia. Asta înseamnă naţonalizare. Să iau un bun, proprietatea BNR, să o preiau eu. Nu cred că am temei legal. E tot de la stat, dar în 1991 baza tot de la stat a trecut în proprietatea BNR, contra sumei de 233.000 de dolari”.

Omul de afaceri Ion Ţiriac a afrmat în cadrul şedinţei că BNR nu este o entitate care să se ocupe de sport. „Vă mulţumesc că vă pierdeţi vremea cu noi, în ultimii 30 de ani nu ne-a ascultat nimeni. BNR e un organism care ne face să intrăm în lumea normală, dar nu e o entitate care să se ocupe de sport. Noi, cu domnul Năstase, am început un proces cu BNR-ul, pentru că nu ni s-a dat dreptul să trăim acolo unde trebuia să trăim”, a spus Ţiriac.

Ţiriac a făcut o paralelă cu turneul de la Madrid, pe care îl deţine, afirmând că turneul de la Bucureşti ar fi putut aduce Capitalei zece la sută din veniturile Madrid Open.

„Noi ne simţitm oarecum respnsabili. În ziua în care Budapesta a câştigat turneul, Orban a dat imediat 16 milioane de euro pentru renovarea arenei şi acum vor să cmpere turneul. Eu nu prea am de vândut, eu cumpăr, nu vând. Eu nu vreau să ajungă această bază cum a ajuns BTT-ul, pentru că BNR-ul nu are ce să facă cu această bază. Noi ne-o vrem înapoi”, a completat omul de afaceri.

Preşedintele Comisiei, Daniel Zamfir, s-a declarat siderat de suma cerută de BNR: "Eu sunt siderat că BNR cere o sumă atât de mare unei instituţii a statului pentru vânzarea unui obiect la preţul pieţei. Mi se pare o sumă uriaşă şi dacă se va ajunge la această soluţie o să depunem o iniţiativă legislativă ca această bază să treacă în proprietatea Guvenrului sau Primăriei Capitalei".

„Dacă faceţi ceva până în decembrie, eu pot să aduc turneul înapoi, dacă nu, va intra în proprietatea maghiarilor. Dacă se vrea, într-o săptămână, eu strâng 100.000 de semnături de la jucători, de la toată lumea, să ne dea baza înapoi. Dar nu îmi plac lucrurile astea”, a adăugat Ţiriac.

Deputatul Gigel Ştirbu i-a transmis ministrului să ceară un memorandum pentru ca baza să treacă la Primăria Capitalei sau la MTS: "Dacă există voinţă politică", a completat el.

La finalul şedinţei Comisiei, Ţiriac a declarat presei că Arenele BNR trebuie să revină acolo unde le este locul: „Baza asta trebuie să se întoarcă unde îi este originea. Baza asta a fost şi este casa tenisului românesc. Acolo am făcut tot ce se putea face de 60 de ani şi ea trebuie să se întoarcă înapoi. Aşa am auzit şi eu, că a cerut 35 de milioane de euro, dar este o singură evaluare pe care poţi s-o faci, evaluarea de întrebuinţare şi aceea este ce trebuie să demonstreze proprietarul că a produs acea bază în ultimii zece şi totul înmulţeşti. Dar nu a câştigat nimic, doar a pierdut. Nu ştiu de unde vine această valoare. Eu am avut discuţii acum zece ani cu domnul guvernator şi i-am spus hai să o băgăm într-o fundaţie, să rămână acolo, i-a menţionat un milion de dolari şi să o dăm înapoi tenisului. Acum este prima dată când cineva ne cheamă după mulţi ani. Până acum nu prea am avut succes, să sperăm că de acum vom avea”, a precizat Ţiriac.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri