Simona Halep este imună la scor și se concentrează rapid pe punctul următor, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, după ce sportiva s-a calificat în semifinale la Australian Open.
„Simona a câștigat acest meci în 53 de minute pentru că câștigat fiecare punct, nu s-a gândit la scor, nu s-a gândit la victoria finală, s-a gândit la fiecare punct jucat și nu la punctul precedent. Asta este starea despre care spuneam că a adus-o în finală în 2018.
A avut o adversară care tactic a jucat correct, a încercat să fie agresivă, să joace în viteză, ceea ce e corect pentru că, dacă ar fi încercat un joc de regularitate cu Simona, nu știu dacă lua și aceste două game-uri.
Posibilitățile tehnice ale lui Kontaveit nu-i permit să joace la nivelul acesta de viteză și agresivitate, Simona este altă clasă decât Kontaveit și de aici victoria zdrobitoare.
Importantă mi se pare starea psihică a Simonei. Uită punctul jucat într-o fracțiune de secundă, nu are remanență pe punct, indiferent dacă l-a câștigat, chiar și cu o minge excepțională, indiferent că l-a pierdut cu o greșeală neforțată. Intră foarte repede în pregătirea punctului următor”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a vorbit și despre adversara Simonei Halep din semifinală, Garbiñe Muguruza.
„Muguruza e un adversar foarte greu, poate cel mai greu în clipa de față din turneu. E o jucătoare cu evoluții sinusoidale, care fie nu joacă nimic, fie, când intră într-o perioadă în care jocul începe să-i meargă, e de neoprit.
Ultima întâlnire dintre Simona Halep și Garbiñe Muguruza, din câte îmi amintesc, a fost la Roland Garros, când Simona a bătut-o într-un meci memorabil, deci are și motivația revanșei Muguruza. Va fi un meci de mare tensiune, de mare confruntare între aceste jucătoare de mare nivel”, a spus el.
Întrebat cum ar defini într-un cuvânt starea Simonei, Cristian Tudor Popescu a spus: „Liniște, liniște interioară”.
„Deși a avut niște ieșiri în meciul cu Harriet Dart, când îl întreba pe Darren: «ce să fac?», aceste mici ieșiri ale Simonei nu sunt profunde, sunt doar la suprafață. În interior, Simona are un calm, o liniște, nu e crispată, nu joacă gândind: acum ori niciodată. Îmi trebuie mai multe cuvinte: absența fricii de a pierde. Este imună la scor și la adversară în acest moment”, a spus Cristian Tudor Popescu.