Cristian Tudor Popescu a comentat vineri seara, la Digi24, meciul Simonei cu Ostapenko din semifinala de la Dubai. „Când vrei, când ți-e frică și vrei în primul rând sa nu te faci de râs, abia atunci se poate întâmpla...”, spune gazetarul. În ceea ce privește unele comentarii pe internet, CTP spune că „pe mine nu mă mai afectează demult ce spun cretineții. Ei sunt foarte prezenți, în special atunci când scriu despre Simona Halep. Acolo se reped să-și debiteze imbecilitățile. N-au nicio legătură, nici cu tenisul, nici cu sportul”.
Cristian Tudor Popescu: Că a pierdut, n-ar trebui să fie o catastrofă. Nu e prima dată când pierde un meci în carieră, și nici ultimul. Rău e cum a pierdut. Sunt feluri și feluri de a fi înfrânt. Aici nu e vorba de capacitatea de antrenor, despre care vorbeam, a Simonei, de a își fi propriul antrenor. Este vorba de un blocaj psihic, care încep să cred că nu mai poate fi depășit de Simona.
El a fost vizibil întotdeauna. E vorba de un soi de frică de a nu se face de râs. Așa ceva vine din copilărie, și adânc înrădăcinat, vine din educație, poate și din familie, dintr-o anumită cultură în care a crescut. Ideea, în primul rând, e să nu te faci de râs. Și dacă vreți, în primul rând sa nu pierzi. Și pe urmă vedem dacă o să câștigi...
Or, din păcate, când vrei, când ți-e frică și vrei în primul rând sa nu te faci de râs, abia atunci se poate întâmpla să te faci...
Ceea ce s-a întâmplat în această seară a fost ceva absolut usturător...
Claudiu Pândaru: Trebuie făcută o precizare, pentru că sunt mulți care se uită la dumneavoastră și or să vină și or să spună „uite domne, a venit CTP să o calce pe Simona în picioare”. Ați lăudat-o pe Simona încă de când și-a început cariera. Ați încurajat-o, i-ați analizat și succesul, și eșecul, și cu blandețe și cu duritate. Asta să nu uite cei care vă ascultă.
Cristian Tudor Popescu: Ce să uite? Credeți că au probleme din-astea cu ținerea de minte în căpșoarele lor? Pe mine nu mă mai afectează demult ce spun cretineții. Ei sunt foarte prezenți, în special atunci când scriu despre Simona Halep. Acolo se reped să-și debiteze imbecilitățile. N-au nicio legătură, nici cu tenisul, nici cu sportul. Nu asta e important.
„La 0-5 în setul decisiv Simona s-a hotărât să dea primul ei retur agresiv, decisiv, la linie”
Important este ce e cu Simona. Singurul care a reușit să o scoată din această încremenire a ei în frica de a nu greși, frica de a nu se face de râs, a fost Darren Cahil. El a reușit în 2018 la Australian Open și la Roland Garros, a reușit să scoată din Simona o jucătoare îndrăzneață. Atunci, îmi amintesc numărul de winnere, lovituri direct căștigătoare, incredibil, pe care le-a făcut Simona. Și la Australian Open și la Roland Garros. Ce înseamnă asta? Înseamnă să iei inițiativa, înseamnă să îndrăznești...
Or, ce am văzut cu Ostapenko, a fost repetarea aproape identică a finalei din 2017, de la Roland Garros.
Același lucru, retururi fricoase la mână, pe care i le-a trimis nenumărate letonei, și care ce să facă cu ele? O știe foarte bine Simona, când urmează imediat o lovitură năprasnică în unghi și pierzi controlul, și câștigă adversara punctul.
Asta s-a întâmplat. Vă dați seama. Abia - și cu asta am închis – la 0-5 în setul decisiv Simona s-a hotărât să dea primul ei retur agresiv, decisiv, la linie.
La 0-5!
Ceea ce a și reușit. A făcut punctul. Până atunci nu a avut curajul să riște. Asta este, e trist, e... nu știu ce să zic...
Claudiu Pândaru: Spuneți dumneavoastră că e nevoie din nou de un antrenor.
Cristian Tudor Popescu: Nu de un antrenor! De un Cahill.
Editor : Liviu Cojan