Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, a declarat, sâmbătă, că Simona Halep a obţinut o mare realizare la Roland Garros, subliniind că este un exemplu pentru toţi sportivii din România.
„Este o mare realizare pentru Simona şi este un exemplu pentru toţi sportivii din ţara noastră. Mă bucur foarte mult că a câştigat şi sper să câştige mai multe finale. Poate o să jucăm vreodată o finală împreună. Să câştige cine e mai bun. Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva, mereu mi-aum dorit ca Simona să câştige. Sincer este o motivaţie pentru orice jucătoare. Trebuie să fie pentru oricine şi să vadă că se poate. Foarte puţin a fost mediatizat şi foarte puţin a fost susţinut tenisul. Sperăm să fie susţinut, sunt foatre mulţi sportivi care au renunţat la tenis din cauza problemelor financiare. Sacrificiile sunt enorme, este un sport foarte greu”, a declarat Buzărnescu, la Digisport.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un „major”, după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
Sursa: News.ro