Adversarele româncelor la Roma. Halep intră direct în turul doi

Data publicării:
The Internazionali BNL d'Italia 2017 - Day One
Foto: Guliver/GettyImages

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul opt mondial, va intra direct în turul secund la Roma, turneu care începe luni și are premii totale de 2.775.745 dolari, iar adversara sa va fi învingătoarea dintre germanca Laura Siegemund și japoneza Naomi Osaka.

The Internazionali BNL d'Italia 2017 - Day One
Foto: Guliver/GettyImages

Halep, cap de serie numărul șase la Foro Italico, a fost învinsă în ambele meciuri directe de Siegemund (35 WTA), anul trecut în optimi la Stuttgart, cu 6-1, 6-2, și anul acesta în semifinale, tot la Stuttgart, cu 6-4, 7-5. În schimb, Simona s-a impus în ambele partide cu Osaka (49 WTA), anul trecut în turul trei la Roland Garros, cu 4-6, 6-2, 6-3, și anul acesta, la Miami, în turul secund, cu 6-4, 2-6, 6-3.

Irina Begu (36 WTA) va avea meci greu în primul tur cu letona Anastasija Sevastova (22 WTA), care are 2-1 la general, ultima confruntare având loc anul acesta, la Dubai, când baltica s-a impus în primul tur cu 6-1, 7-5.

Monica Niculescu (51 WTA) va avea și ea o adversară dificilă, olandeza Kiki Bertens (19 WTA), dar în fața căreia a câștigat ambele partide, în 2015, în sferturi la Poitiers, cu 5-7, 6-0, 7-5, și anul trecut, la Luxemburg, cu 6-3, 6-3 în semifinale.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 83 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în primul tur al calificărilor la turneul de categorie Premier 5 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de chinezoaica Wang Qiang, locul 58 mondial, scor 6-4, 6-2, după o oră şi 12 minute.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri