VIDEO. Final fericit în întâlnirea România-Elveția din FedCup. Adevărul despre „supărarea” Soranei

Data actualizării: Data publicării:
180422_HALEP_SCHNYDER_80_INQUAM_Photos_Manases_Sandor_
Foto: Inquam Photos / Manases Sandor

România este în elita mondială a tenisului feminin. În Fed Cup,jucătoarele din România au întâlnit, la Cluj, reprezentantele Elveției. Simona Halep şi Irina Begu au câştigat sâmbătă primele două partide, foarte importante, iar calificarea a fost adusă duminică de Simona, după ce a câștigat și cel de-al treilea meci al României. Meciul la dublu a fost pierdut de perechea Sorana Cîrstea/Mihaela Buzărnescu, așa că întâlnirea România-Elveția din FedCup s-a încheiat cu scorul general 3 la 1. Important - la Cluj-Napoca s-a stabilit sâmbătă un nou record: cea mai mare asistenţă la un eveniment sportiv în sală disputat în România! Zece mii de fani le-au susţinut pe fete într-o atmosferă fantastică, ceea ce îl face pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu să propună Clujul drept capitală a tenisului românesc.

180421_HALEP_FED_CUP_22_INQUAM_Photos_Manases_Sandor
Foto: Inquam Photos / Manases Sandor

Citiți și:  Sugestia lui CTP pentru Ion Țiriac: Să facem din Cluj capitala tenisului românesc!

„E mult mai uşor acum, după ce am obţinut victoria. Am avut o întâlnire frumoasă cu Elveţia, un spectacol extraordinar, cu spectatori extraordinari, am încheiat cu 3-1 şi nu am avut parte de suferinţă. Le mulţumesc fetelor şi vom vedea ce rezervă viitorul. Sper să avem şansa să revenim la Cluj, dacă vom avea noroc la tragerea la sorţi”, a spus căpitanul nejucător al echipei de FedCup a României, Florin Segărceanu.

Întrebat ce moment l-a impresionat cel mai mult în cele două zile de competiţie, el a răspuns: „Dincolo de victoria României, prezentarea de sâmbătă şi coregrafia extraordinară m-au impresionat cel mai mult. Nu am mai trăit o astfel de atmosferă şi mă repet, condiţiile şi atmosfera de aici sunt unice”.

ACTUALIZARE 15:00 Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea au fost învinse la dublu de cuplul Jil Teichmann/Viktorija Golubic, scor 0-6, 6-0, 10-6, astfel că scorul final al întâlnirii România - Elveţia este 3-1.

„A fost o atmosferă superbă, incredibilă. Ne-am simţit foarte susţinute şi mulţumesc echipei pentru calificare. Mă bucur că am jucat şi eu un meci, îi mulţumesc Soranei şi chiar dacă am pierdut, a fost un succes pentru România per total”, a spus Mihaela Buzărnescu.

Controversa competiției. A fost supărată Sorana?

La rândul său, Sorana Cîrstea a declarat, duminică, la finalul întâlnirii de FedCup dintre România şi Elveţia, pentru care la simplu Irina Begu a fost preferată în locul său, că a venit cu inima deschisă la confruntarea de la Cluj-Napoca şi s-a pus la dispoziţia căpitanului.

„M-am pus la dispoziţia căpitanului, a echipei României. Am venit cu inima deschisă şi important este că România a ajuns în primele opt echipe din lume. Nu ştiu dacă lumea realizează să fii în primele opt din lume. Dacă trebuia să joc simplu sau dublu sau dacă trebuia să bat din palme, băteam din palme. Când faci parte dintr-o echipă, nu totul se învârte în jurul tău. Mi-am dat cuvântul şi era normal să fiu la dispoziţia echipei şi a căpitanului. În săptămâna aceasta nu am contat eu, ci România”, a spus Sorana Cîrstea.

De altfel, această controversă legată de o presupusă supărare a Soranei Cîrstea pentru că nu ar fi fost aleasă pentru partida de simplu a fost singurul moment mai „tensionat” al acestui FedCup, fiind intens speculat de presă. Numai că Sorana Cîrstea îl neagă, la fel și Simona Halep, arătată cu degetul că ar fi fost la originea acestei „alegeri”.

Simona Halep s-a arătat deranjată de informaţiile potrivit cărora ea a ar fi decis ca a doua „rachetă” a României în întâlnirea cu Elveţia să fie Irina Begu, mai slab clasată decât Sorana Cîrstea. „Chiar dacă aş putea să fac acest lucru, nu este genul meu”, a precizat ea, citată de News.ro.

Fostul tenismen Dumitru Hărădău a deschis discuţia, dorind să precizeze că Halep i-a reproşat faptul că ar fi dat o declaraţie, în care ar fi spus că Begu a jucat pentru că aşa a vrut liderul WTA. Hărădău a negat că ar fi spus aşa ceva.

„Nu eu am ales echipa, ca să fie clară această treabă. Chiar dacă aş putea să fac acest lucru, nu este genul meu. Sunt liderul echipei, dar nu am spus niciodată ce să facă celelalte fete. Domnul căpitan a ales echipa şi se pare că a ales-o foarte bine. El a venit cu aceste idei şi noi doar le-am respectat şi ne-am făcut treaba pe teren”, a replicat Simona Halep.

Căpitanul nejucător Florin Segărceanu a nominalizat-o pe Irina Begu, locul 38 WTA, pentru meciurile de simplu ale întâlnirii România - Elveţia, contând pentru barajul de promovare/menţinere în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, deşi Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, este numărul 2 român, conform clasamentului WTA.

 

ACTUALIZARE 13:15 „Mereu trebuie să visezi. Eu am visat de când eram copil și a fost bine. Sper să mergem cât mai departe în FedCup, este dorința mea cea mai mare să ajungem în stadiile finale, avem o echipă puternică, toate jucăm la un nivel extraordinar și bineînțeles, dacă vom juca acasă, cu așa public este greu să pierdem”, a spus Simona Halep, imediat după meciul care a adus victoria României, în uralele spectatorilor.

Simona a recunoscut că azi a jucat mai bine decât în ziua precedentă și a avut mai puține emoții.

„A fost mai bine ca ieri, am fost mai relaxată. Nu a fost uşor, dar publicul a fost extraordinar şi mi-am dat drumul la joc”, a declarat Halep după meci.

Citiți și: Boc, după ce a fost îmbrățișat de Halep: Nu mai spăl cămașa!

Ce urmează pentru Simona?

Simona Halep a dezvăluit că Darren Cahill i-a urmărit evoluțiile de la Cluj şi i-a oferit sfaturi înaintea meciului cu Patty Schnyder, câştigat cu 6-2, 6-1.

„Mi-aş fi dorit mult să fie aici, să vadă cum este, că avem un public extraordinar, dar a fost treaz, s-a uitat la meciuri. Chiar mi-a scris înainte de meci, când a văzut că joc cu Schnyder, să îmi fac jocul şi să nu mă gândesc prea mult cu cine joc. Acum m-a felicitat, este cu ochii pe mine. Avem o relaţie foarte strânsă, avem încredere unul în celălalt”, a declarat liderul mondial, potrivit digisport.ro.

Halep l-a avut însă alături la Cluj pe Andrei Pavel, care va fi antrenorul ei şi la turneul de la Stuttgart, de săptămâna viitoare.

„Pavel este o persoană importantă pentru mine, face parte din echipa mea. Mă bucur că am întregit echipa mea şi am făcut-o atât de puternică, sunt oameni deosebiţi. Pe Darren îl aştept la Madrid, ca în fiecare an”, a mai spus Simona.

Primul turneu pe zgură din 2018 pentru Simona Halep se va juca în direct la Digi Sport, începând de luni, la Stuttgart. Liderul WTA va începe competiţia în optimi, unde ar urma să se dueleze cu învingătoarea dintre Daria Kasatkina (14 WTA) și Magdalena Rybarikova (18 WTA).

Dacă va ajunge în sferturile de finală, Simona va da peste una dintre Barbora Strycova, Laura Siegemund, CoCo Vandeweghe și Sloane Stephens. La ultimele două ediţii, Simona a fost eliminată de Laura Siegemund, în optimile de finală (2016) și în semifinale (2017).

"Încerc să mă recuperez după aceste două zile foarte grele din punct de vedere emoţional şi îmi trebuie un pic de pauză, o zi-două, să mă liniştesc, şi de miercuri o iau de la capăt la Stuttgart", a declarat Simona Halep.

ACTUALIZARE 13:14 Simona Halep obține victoria cu 6-2, 6-1 și aduce calificarea României în Grupa Mondială a FedCup.

Este aclamată de public. 

Cu mai puţine emoţii, Simona Halep a avut o evoluţie superioară celei din partida cu Viktorija Golubic, scrie News.ro. Românca a intrat mai concentrată pe teren şi mai decisă să nu-şi lase adversara să ia avans. Halep a avut în „vizor” liniile laterale ale terenului, iar loviturile ei în diagonală au nimerit ţinta cu precizie. Liderul WTA a avut mai puţin succes cu loviturile în lung de linie, în timp ce serviciul I a intrat mai rar.

Forţată să alerege de-a lungul linie de fund, stângacea Schnyder a returnat fără profunzime, mingi uşoare pentru Simona Halep. Elveţianca a „trăit” mult din greşelile adversarei, a mai punctat cu câteva scurte şi a ţinut în echilibru ghemurile primului set. Apoi, mult mai bine pregătită fizic, Halep a tranşat clar victoria în faţa rivalei de 39 de ani.

Simona Halep a întors primul ghem al partidei de la 0-40, obţinând break-ul. Ea l-a dublat la 3-1, dar imediat a urmat un ghem lung, pe serviciul româncei, care a avut multe mingi de 5-1 ratate. În cele din urmă, jucătoarea eleveţiană a fost cea care a făcut rebreak.

În continuare, sportiva din Constanţa nu i-a mai dat nicio şansă adversarei, câştigând şase ghemuri la rând. După primele două, setul I i-a revenit cu 6-2, în 40 de minute.

Schnyder a mai câştigat un ghem la scorul de 0-4, ultimul în acest meci, iar Halep a luat şi setul al doilea, cu 6-1, după 65 de minute de joc.

România conduce cu 3-0 Elveţia şi la Cluj-Napoca se va mai disputa doar partida de dublu.

Astfel, România va evolua, în februarie 2019, în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei. Tricolorele au fost ultima dată între primele opt naţiuni ale competiţiei în 2016, când au pierdut în sferturi, în faţa Cehiei, tot la Cluj-Napoca.

ACTUALIZARE 13:08 Simona se îndreaptă către victorie. Este 6-2, 4-1 în acest moment.

ACTUALIZARE ora 12:30 Simona Halep conduce cu 4-1 în primul set al meciului care ne poate readuce în Grupa Mondială 1. Adversara ei este Patty Schnyder.

LIVE TEXT, AICI.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, ORA 11:00 Decizie de ultimă oră luată de echipa Elveției. Adversara Simonei Halep nu va mai fi Timea Baczinszky. Aceasta va fi înlocuită, după ce suferise anterior o accidentare și se resimte după meciul de sâmbătă cu Irina Begu. Noua adversară a Simonei Halep va fi experimentata Patty Schnyder, care are 39 de ani, în prezent se află pe locul 149 WTA, dar în trecut a fost printre primele zece jucătoare ale lumii, reușind să învingă nume mari din istoria tenisului feminin.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep - Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu - Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

Citiți și: Timea Bacsinszky și amintirile copilăriei din România. Moment emoționant în fața presei: „Îmi e dor de bunicii mei”

ACTUALIZARE 17:10 Cristian Tudor Popescu a tras concluziile, la Digi24, după primele două meciuri ale întâlnirii.

„Irina a jucat impecabil, cu lovituri puternice, constante, cu o regularitate remarcabilă, a suspus-o la o presiune pe Timea, cu excepția primelor două gheimuri. În primul set, Timea a reușit să facă față, a încercat să rupă ritmul, dar Irina a fost solidă psihic și bine pregătită tactic, a urmat planul prestabilit și s-a întâmplat ce se aștepta”, a spus Cristian Tudor Popescu. (vezi mai jos și comentariul după meciul Simonei Halep).

 


ACTUALIZARE 17:00  Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

Begu a evoluat concentrată, cu calm, cu răbdare şi a contracarat jocul variat al adversarei, care nu a prins totuşi o zi prea bună la Cluj-Napoca. Bacsinszky a venit cu unele probleme medicale în România şi acest lucru s-a văzut în prestaţia ei, mai ales în setul secund, scrie News.ro.

Românca a început mai slab, a fost condusă cu 2-0, după un break în ghemul al doilea, dar a revenit şi a egalat. Tot Begu a ridicat scorul la 4-3, câştigând pe serviciul rivalei, însă Bacsinszky a făcut rebreak. Următoarele două ghemuri şi setul i-au revenit Irinei Begu, care s-a impus cu 6-4, după 43 de minute.

În setul al doilea, Begu a jucat şi mai bine şi s-a impus cetegoric, cu 6-1, după o oră şi 17 minute şi după break-uri înregistrate la 1-1, 3-1 şi 5-1.

Citiți și:  Irina Begu: A fost un meci greu din punct de vedere emoţional

ACTUALIZARE 15:00 România începe cu victorie partida de Fed Cup cu Elveţia. Simona Halep a trecut în trei seturi de Victoria Golubici, printr-un meci care a fost mai dificil decât părea iniţial. Simona Halep a fost condusă în debutul partidei, revenind însă în forţă. A fost egalată apoi în setul doi, pierdut cu 1 la 6, dar a câştigat net al treilea set, cu 6 la 1.

Citiți și: Simona, primele declarații după meci. A suferit o contractură la picior

Imediat după meci, Cristian Tudor Popescu a comentat pentru Digi24 această primă partidă. El a atras atenția că meciul de Fed Cup are o încărcătură emoțională mult mai mare și presiunea pentru Simona a fost cu totul alta. În ceea ce privește următoarea partidă, cea dintre Irina Begu și Timea Bacsinzky, va depinde de forma fizică în care se va afla elvețianca. Iată comentariul:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Meciul Simonei a fost cumva tipic pentru o întâlnire de Fed Cup, unde nu e ca într-un turneu individual. Simona, sigur, e nr.1 mondial, tocmai de-asta are o încărcătură mare emoțională în spate când începe meciul. O țară întreagă așteaptă de la ea să câștige. Din pricina diferenței mari din clasamentul WTA dintre Simona și Golubici, mult peste 100 de locuri, lumea așteaptă, e ceva nedeclarat să și câștigi tu, fiind nr 1, la galop. Nu se întâmplă așa. Golubic s-a mobilizat formidabil, nu avea ce pierde în fața Simonei.

Simona a fost foarte emoționată din pricina atmosferei, din pricina responsabilității pentru echipă, pentru culorile naționale și așa s-a făcut că am ajuns în 3 seturi. Altfel, la un meci de turneu, s-ar fi terminat meciul într-o oră.

Ce este îmbucurător la jocul Simonei: serviciul foarte bun, constant, cu care a exercitat mereu presiune asupra adversarei, și stabilitatea psihică.

Simona a decis acest meci în setul al 3-lea prin atacuri, luând inițiativa. Lovituri decisive, în special cu reverul ei lung de linie, lovitura ei de marcă. A pus de asemenea scurte, a venit și la fileu, a făcut și voleu, deci arată siguranță în joc. Nu s-a piredut cu firea după acel set 2 uluitor în care necunoscuta Golubici, posesoare însă a unui rever pe care parcă și l-a antrenat cu conaționalul ei, Stan Wawrinka, un rever cu o singură mână, plat, împușcat, care i-a intrat în setul al doilea incredibil! În astfel de situații, dacă nu este stabilă psihic, cât ai fi de numărul 1 mondial, începi să intri la idei: uite, nu am câștigat, sunt favorită clară și totuși iată că adversara mi-a luat un set cu 6-1.

Simona a fost extrem de calmă, adunată și a făcut în setul 3 exact ce trebuia să facă.

Cât despre partida Irinei Begu, totul depinde de starea fizică a Timeei Baczsinsky. Dacă Baczsinksy este accidentată, dacă este la parametrii fizici normali, o să avem un meci greu și lung între Irina și Timea. Dacă nu are toate capacitățile fizice Timea Bacszinsky, va fi foarte greu pentru că zgura asta de la Cluj este foarte lentă. Trebuie să lucrezi mult pentru punct, trebuie efort mare și este pregătită Irina pentru așa ceva. Meciul va fi fie lung și echilibrat, fie se va termină rapid în favoarea Irinei Begu”, a spus CTP.

 


ACTUALIZARE SÂMBĂTĂ, ORA 13:00. La această oră încep, la Cluj-Napoca, meciurile dintre România şi Elveţia din barajul de promovare în Grupa Mondială. S-a intonat deja la Cluj imnul României.

Simona Halep, numărul 1 în ierarhia WTA, joacă prima partidă împotriva Viktorijei Golubic, iar Irina Begu o va întâlni tot azi pe Timea Bacsinzky.

Simona Halep şi Viktorija Golubic nu s-au mai înfruntat până acum în circuitul WTA sau Fed Cup.

Irina Begu este condusă cu 2-1 la meciurile directe, dar românca s-a impus în ultima lor partidă, în sferturi la Estoril, cu 6-3, 7-6.

În confruntările directe dintre Halep şi Bacsinzky, liderul mondial conduce cu 3-1, ultima înfruntare fiind câştigată în 2016 în 16-imi la Madrid de româncă cu 6-2, 6-3. Begu şi Golubic au disputat un singur meci la simplu până acum, câştigat de Irina cu 6-2, 7-6, în sferturi la Budapesta în 2008.

Duminică, Simona Halep o va întâlni pe Timea Bacsinzky în prima partidă de simplu, iar Begu va juca cu Viktorija Golubic în a doua partidă de simplu.

La dublu, Simona Halep şi Irina Begu vor primi replica perechii Patty Schnyder/Jil Teichman.

Simona Halep (locul 1 WTA), Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (40 WTA) au fost convocate de căpitanul nejucător Florin Segărceanu şi de antrenoarea Alina Tecşor în echipa de Fed Cup.

Barajul se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, iar echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup.

În clasamentul pe naţiuni al Fed Cup, România ocupă locul 10, iar Elveţia este pe locul 6.

În primul tur al Grupei Mondiale II, la 10-11 februarie, România a învins Canada cu 3-1, în weekend, la Cluj, în timp ce Elveţia a fost învinsă de Cehia cu 3-1 în Grupa Mondială. România şi Elveţia sunt la egalitate în meciurile directe, 3-3.


Căpitanul nejucător Florin Segărceanu a nominalizat-o pe Irina Begu, locul 38 WTA, pentru meciurile de simplu ale întâlnirii România - Elveţia, contând pentru barajul de promovare/menţinere în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, deşi Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, este numărul 2 român, conform clasamentului WTA.

Conform deciziei lui Segărceanu, Simona Halep ar urma să joace şi la dublu, însă perechile pot fi schimbate până la ora meciului de duminică.

Simona Halep, locul I WTA, şi Viktorija Golubic, locul 115 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 13:00, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul meci al întâlnirii România - Elveţia. Această partidă va fi urmată de meciul dintre Irina Begu, locul 38 WTA, şi Timea Bacsinszky, locul 46 WTA.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12:00:

  • Simona Halep - Timea Bacsinszky;
  • Irina Begu - Viktorija Golubic;
  • Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann

Sorana Cîrstea, a doua jucătoarea română cel mai bine clasată, a declarat că se aştepta să joace, în întâlnirea cu Elveţia, dar respectă decizia căpitanului Florin Segărceanu de a o nominaliza la simplu pe Irina Begu, alături de Simona Halep, relatează News.ro. 

„Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la FedCup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România”, a declarat Cîrstea, într-o conferinţă de presă

Segărceanu a explicat că a preferat-o pe Begu deoarece este mai bună pe zgură.

„A fost o decizie dificilă, este un raţionament din punct de vedere tactic puţin, poate şi din punct de vedere al jocului. Personal, în momentul acesta, cred că acest teren e puţin mai bun pentru Irina, pentru stilul ei de joc şi la fel din punct de vedere tactic, noi trebuie să pregătim şi meciul foarte serios. Nu ne gândim că o să câştigăm primele trei puncte, ne gândim să abordăm toate cele cinci meciuri cu seriozitate şi, bineînţeles, în cazul în care va fi nevoie şi de un meci decisiv la dublu, dublul prinipal este format din Irina şi Simona”, a afirmat el.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a Fed Cup by BNP Paribas.

Întâlnirea dintre România şi Elveția, meci din play-off-ul Grupei Mondiale, are loc în perioada 21-22 Aprilie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digi24.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...