De ce a murit Diego Maradona. Rezultatul autopsiei

Data actualizării: Data publicării:
Diego Maradona
Foto: Profimedia Images

Potrivit raportului preliminar al autopsiei, Diego Maradona a murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute. Legenda fotbalului a murit la vârsta de 60 de ani, miercuri, la ora locală 12:00, iar autopsia a fost făcută la morga din San Fernando, lângă Buenos Aires.

Legiștii care au efectuat autopsia lui Diego Maradona au făcut un raport preliminar, în care au precizat că motivul decesului a fost insuficiență cardiacă acută, „la un pacient cu cardiomiopatie dilatată, insuficiență cardiacă cronică congestivă care a cauzat edem pulmonar acut”, potrivit Ole.

Autopsia a fost făcută cu acordul familiei și la solicitarea procuraturii San Isidro, care a deschis o anchetă după confirmarea decesului, tocmai pentru a stabili împrejurările în care asurvenit și cauza.  

Citește și: Fiul lui Maradona, tratat în Italia de coronavirus, a fost externat din spital și vrea să ajungă în Argentina

Trupul lui Diego Maradona, depus la Palatul prezidenţial din Buenos Aires

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires, unde va avea loc priveghiul, conform imaginilor difuzate de posturile de televiziune TyC şi ESPN, potrivit Agerpres.

Sicriul a fost transportat într-o ambulanţă, însoţită un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.

Sute de oameni se aliniau deja în faţa palatului pentru a-şi putea lua rămas bun de la campionul mondial din 1986, care a murit la vârsta de 60 ani, în urma unei crize cardiace.

Fanii lui Maradona îi vor putea aduce un ultim omagiu idolului lor joi, între orele locale 06:00 şi 16:00 (9:00 - 19:00 GMT), potrivit unui comunicat dat publicităţii de Preşedinţia argentiniană.

Fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi cele două fiice ale lor, Dalma şi Gianinna, au sosit la Casa Rosada cu puţin înainte de miezul nopţii.

În urma lor au venit preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, precum şi jucători activi şi retraşi, în special coechipieri ai lui Maradona care au luat parte la epopeea Cupei Mondiale din 1986, câştigată de naţionala Albiceleste în Mexic. Toate aceste persoane şi-au putut lua rămas bun de la legendarul fotbalist înainte de a se permite accesul publicului în palat.

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu naţional după moartea lui Maradona, idolul unei ţări răvăşite acum de durere.

Decesul lui Diego Maradona s-a produs miercuri la prânz, în urma unui atac de cord, la domiciliul său de la periferia nordică a capitalei Buenos Aires.

Diego Maradona a murit la 60 de ani

Diego Armando Maradona, a murit la vârsta de 60 de ani. Maradona se trata de dependență de alcool, informează BBC.

La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.

„Hematomul a putut fi îndepărtat cu succes. Diego a suportat bine operaţia. S-a trezit şi totul decurge bine”, anunța, la acel moment, doctorul Leopoldo Luque, chirurg în cadrul clinicii private din oraşul Olivos, la nord de Buenos Aires, în cursul unei conferinţe de presă.

Maradona fusese transferat la clinica respectivă după o primă spitalizare în oraşul La Plata, aflat la 60 km sud de capitala Buenos Aires. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ două ore.

Fostul fotbalist a fost supus apoi unei tratament pentru dezalcoolizare, fiind dependent de alcool.

Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei (al cărei căpitan a fost) Cupa Mondială la fotbal în 1986.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
Ce părere are Dan Negru la conflictele din lume: „N-ar fi rău să fie bine”. Val de reacții din partea fanilor
Pro FM
Keo, topit după fiica pe care o are cu Misty. Micuța Arya e adorabilă ca o păpușă: "Sunt preș. Face ce vrea...
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Ce le transmite un medic IT-iștilor nemulțumiți de salariul de 14.000 de lei
Newsweek
2.000 lei in plus la pensie în aprilie. Care pensionari iau banii? Anunț șoc al ministrului muncii
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Motivul real pentru care Gene Hackman a renunțat la Hollywood în apogeul carierei sale și alesese să ducă o...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...