Performanță uriașă pentru o ultra-alergătoare din Brazilia, care a urcat în fugă, în aceeași zi, două vârfuri din Munții Alpi.
Fernanda Maciel a escaldat întâi vârful Gran Paradiso din Italia, pe care a ajuns într-un timp-record de două ore și 40 de minute. S-a îndreptat apoi către Matterhorn, munte de aproape 4.500 de metri situat la granița dintre Italia și Elveția.
A avut nevoie de o tehnică de alergare excepțională pe ghețari, apoi de forță pentru a urca pe muntele pe care un bun prieten de-al său a murit acum trei ani.
„Am avut ocazia să-mi înfrunt temerile, să merg înainte, să-mi depășesc limitele. Și cred că asta înseamnă să iubesc viața, e o mare aventură. Eu trebuie să ies din zona de confort pentru a mă îmbunătăți ca persoană. Asta înseamnă pentru mine Matterhorn și Gran Paradiso. Sunt extrem de fericită!”, a declarat Fernanda Maciel.
Fostă avocată, brazilianca a fost prima femeie care a urcat și coborât în alergare cel mai înalt munte al celor două Americi și deține și cel mai rapid timp de urcare pe Kilimanjaro.