Mesajul reginei Elisabeta a II-a pentru naţionala Angliei, înaintea finalei Euro 2020

Data publicării:
regina2
Regina Elisabeta. FOTO: Profimedia

Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj de susținere pentru naţionala Angliei înainte de finala Euro-2020, în care aminteşte de trofeul mondial câştigat de englezi în urmă cu 55 de ani şi le urează succes jucătorilor.

"Domnului Gareth Southgate, OBE (Antrenor)

În urmă cu 55 de ani am avut şansa să îi înmânez Cupa Mondială lui Bobby Moore şi am văzut ce înseamnnă pentru jucători, conducere şi staf să ajungă într-o finală de turneu internaţional major şi să o câştige.

Vreau să vă transmit tuturor, felicitările mele şi ale familiei mele pentru că sunteţi în finala Campionatului European şi să transmit urări de bine pentru mâine (duminică - n.r.), cu speranţa că istoria va înregistra nu numai succesul vostru, ci şi spiritul, dăruirea şi mândria pe care le-aţi arătat", a transmis regina într-un mesaj postat pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Finala EURO 2020 la fotbal opune, duminică (ora 22:00), pe Stadionul Wembley din Londra, echipele Italiei, care are un singur titlu continental, în urmă cu 53 de ani, şi Angliei, care joacă în premieră o finală de Campionat European.

Italia a pierdut cele două finale jucate după titlul obţinut în 1968, la Roma, în timp ce Anglia avea până acum cel mai bun rezultat semifinalele, în 1968 şi 1996 (pe teren propriu).

Ambele echipe au avut nevoie de prelungiri pentru a câştiga meciurile din semifinale, ambele jucate pe Wembley. Italia a reuşit să câştige la loviturile de departajare în faţa Spaniei, cu 4-2, iar Anglia a dispus cu 2-1 de Danemarca.

Doar trei echipe au cucerit titlul european pe teren propriu, Spania (1964), Italia (1968) şi Franţa (1984). Portugalia (2004) şi Franţa (2016) au reuşit să joace finalele.

Italia şi Anglia s-au întâlnit de 27 de ori, Azzurri obţinând 10 victorii, iar englezii opt, însă insularii au mai multe goluri marcate (33-31)

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri