JO 2024. Prezentatoarea TV Laura Woods a fost amenințată cu moartea după ce a comentat un articol despre Imane Khelif şi Lin Yu-ting

Data publicării:
Netherlands v England, UEFA European Championship 2024, Semi Final, Football, BVB Stadion, Dortmund, Germany - 10 Jul 2024
Prezentatoarea TV Laura Woods a fost amenințată cu moartea după ce a comentat un articol despre Imane Khelif şi Lin Yu-ting. Foto: Profimedia

Prezentatoarea TV Laura Woods a dezvăluit joi că a primit „numeroase ameninţări cu moartea” online, după ce a comentat un articol despre eligibilitatea campioanelor olimpice la box Imane Khelif şi Lin Yu-ting.

Imane Khelif (Algeria) şi Lin Yu-ting (Taiwan) au fost descalificate de la Campionatele Mondiale de box de anul trecut, după ce nu au trecut testele de eligibilitate de gen. Federaţia Internaţională de Box (IBA) a anunţat într-un comunicat oficial emis în 2023 că ambele sportive „nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru participarea la competiţia feminină, aşa cum sunt stabilite în regulamentele IBA”. În schimb, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) le-a permis celor două să concureze în turneul olimpic feminin de box de la Paris. Preşedintele CIO, Thomas Bach, a declarat săptămâna trecută că „Comitetului Internaţional Olimpic nu-i place incertitudinea”, dar a sugerat că nu există un „sistem solid din punct de vedere ştiinţific” pentru „identificarea bărbaţilor şi femeilor”.

Laura Woods, comentator TV pentru TNT Sport, a comentat în mediul online pe marginea unui articol despre Imane Khelif şi Lin Yu-ting, după care a primit, susţine ea, zeci de mesaje de ameninţare: „De când am răspuns la acest articol, am primit numeroase ameninţări cu moartea la adresa mea şi a copilului meu nenăscut”, a postat Woods, care este însărcinată, pe X. „S-au pus întrebări despre sexul meu (sunt însărcinată, aşa că asta clarifică multe), s-a solicitat direct angajatorilor mei să mă concedieze, au fost ameninţări la adresa familiei mele. Dar când există discrepanţe între rezultatele testelor – rezultate care ar putea afecta siguranţa unei alte fiinţe umane, într-un mediu care, mai presus de orice altceva, ar trebui să fie echitabil – tot timpul vor fi puse întrebări, şi asta pe bună dreptate. Răspunsurile sunt încă neclare, altfel acest subiect ar fi închis”, a declarat Laura Woods, citată de News.ro.

Algerianca Imane Khelif a înaintat deja plângeri pentru hărţuire cibernetică împotriva scriitoarei J.K. Rowling şi a lui Elon Musk.

Imane Khelif a câştigat titlul olimpic la categoria 66 kg, în timp ce Lin Yu-ting a devenit campioană olimpică la categoria 57 de kg.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...