Hyundai explică circumstanţele în care a murit pilotul Craig Breen, înaintea Raliului Croației

Data publicării:
Locul accidentului lui Craig Breen
Locul accidentului lui Craig Breen. Sursa foto: Profimedia Images

Constructorul sud-coreean Hyundai, angajat în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), a precizat, miercuri, circumstanţele morţii pilotului său irlandez Craig Breen săptămâna trecută, în cursul unor teste în Croaţia, eliminând ipoteza unei probleme mecanice, informează AFP.

"Atât cât am putut constata, niciun element al maşinii, pneuri sau echipament de securitate, nu a fost pus în cauză", a declarat directorul echipei, Cyril Abiteboul.

"Condiţiile rutiere erau alunecoase, maşina a alunecat pe şosea la o viteză relativ mică şi a intrat în contact cu un stalp de lemn dintr-un gard. Acesta a penetrat habitaclul prin fereastra şoferului", a mai explicat francezul, citat într-un comunicat.

Breen (33 ani) a decedat săptămâna trecută într-un accident produs în timpul unei curse de recunoaştere înaintea Raliului Croaţiei (20-23 aprilie). Copilotul său James Fulton a scăpat nevătămat din accident, scrie Agerpres.

Promotorul WRC şi Federaţia internaţională de automobilism (FIA) au decis să retragă numărul 42, pe care îl purta Breen, până la finalul sezonului 2023.

Breen, care urma să concureze doar la o parte din cursele WRC din acest sezon, a ocupat locul doi la Raliul Suediei, a doua cursă a anului, în luna februarie. El împărţea volanul celei de-a treia maşini Hyundai cu spaniolul Dani Sordo.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri