Exclusiv Mesajul pentru România al lui Gheorghe Hagi, un „muncitor” de nota 10: „E ușor să vorbim, mai greu a fost să muncim”
Cele două statui ale lui Gheorghe Hagi din incinta sălii de conferințe de la „Academia Hagi” au ceva înfricoșător în ele: automat, gândul te duce la strigătul aproape disperat al lui Hagi din 1998 - acel „Ar trebui să ne faceți statuie!” rostit într-un moment în care căpitanul „tricolorilor” prezicea, aproape profetic, căderea în neant a fotbalului românesc. În plus, e un sentiment tare ciudat să vorbești cu Gheorghe Hagi într-un astfel de spațiu, flancat de cei doi „idoli” din bronz. Hagi pare să fi coborât însă de pe soclul statuii pe care unii s-au grăbit să i-o ridice și trudește în prezent la proiectul său de suflet: o academie de fotbal care - în timp și prin metode deopotrivă lăudate și contestate - a cizelat niște jucători care, de bine de rău, au reușit să califice România - după o pauză de 7 ani - la un turneu final de fotbal. Același Hagi ne avertizează, totuși: adevăratele rezultate se vor vedea, hăt, abia peste 100 de ani. O sută de ani? Aproape o eternitate. Dar adevărații microbiști știu că ratarea, și nu golul, reprezintă de fapt esența fotbalului. Pentru că fotbalul este, în primul rând, o lungă înșiruire de povești pline de ratare. E un sport plin de șanse pierdute și momente de disperare. Golul? El vine ca o eliberare. Dar și ca o speranță. Asta îl și face probabil cel mai iubit - și în egală măsură urât - sport din lume. Dacă investești însă în tineri, poți să ai un viitor frumos, ne spune același Hagi. Să sperăm că așa va fi.
Îmbrăcat într-un costum de trening albastru, Gheorghe Hagi coboară din SUV-ul parcat în fața academiei de fotbal care-i poartă numele. Pe ușile din față ale mașinii e inscripționat numărul „10”. Sub el, mesajul „Echipa Hagi”. Spațiul destinat conferințelor, briefingurilor ori interviurilor e, practic, o sală a trofeelor, plină de cupe medalii și diplome. Plus două busturi ale lui Hagi.
Primul, plasat într-un colț al încăperii, lângă o plasmă TV, ne arată un Hagi încremenit cu mâna la inimă - o imagine binecunoscută fanilor fotbalului din momentele în care travelling-ul camerei se oprea pe chipul său în timpul intonării imnului României dinaintea unui meci al Fostei Naționale.
Al doilea ne înfățișează un Hagi al cărui chip aduce mai degrabă cu cel al personajului Colossus din filmele Marvel cu supereroi.
„Statuia” e amplasată pe un soclu-imitație de coloană de templu unde se venerau zeii în Antichitate. Pe soclul cenușiu stă scris: „Gheorghe Hagi. Regele fotbalului românesc”.
Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” se prezintă vizitatorului ca un spațiu dominat de o obsesie aproape cazonă pentru ordine și disciplină, peste care plutește un vag cult al personalității - o ispită căreia oamenii locului îi fac cu greu față. La urma urmei, vorbim despre Gheorghe Hagi, „regele fotbalului românesc”, cel care a construit de la zero o școală de fotbal, a ridicat un club de fotbal din Liga a patra, l-a adus în Liga 1 și - în acest an - l-a transformat în campioana României.
Până în 2009, aici era un simplu teren viran de la marginea drumului care leagă Constanța de Ovidiu. Acum, aici s-a ridicat o academie de fotbal în toată regula, care se întinde pe o suprafaț de 7 hectare, cu stadion principal cu nocturnă, cu 4.500 de locuri, 7 terenuri secundare, birouri, hotel, vestiare, tot tacâmul. Aici, zilnic „vin la muncă” 250 de copii, cu vârste de la 6 la 19 ani.
Pentru moment, Hagi e mulțumit: Farul e campioană, academia a dat nucleul de jucători care au calificat România la CE Germania 2024, iar Ianis Hagi a dat chiar și un gol decisiv pentru calificare, în meciul cu Israelul.
„Sunt momente de bucurie”, a recunoscut Gheorghe Hagi într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi 24 și digi24.ro. Să devenim campioni cu Constanța a fost ceva fantastic, ceva extraordinar. Calificarea echipei naționale o bucurie nu numai a mea, dar a întregii Românii: așteptam de atâta timp să mergem la turnee finale. Despre Ianis - mă bucur mult că e pe teren și e sănătos, a trecut printr-o perioadă foarte grea după o accidentare foarte dificilă. mândru, fericit că a fost și în ultimele meciuri a ajutat România să-și îndeplinească obiectivele”, a spus Hagi. Interviul integral va putea fi urmărit în această seară de la ora 18.00, pe Digi 24, în emisiunea „LIVE”, cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru.
Fostul decar al naționalei admite că munca sa la Academie e cea mai mare provocare a sa „de când s-a lăsat de fotbal”. Obiectivul „numărul 1 și final”: acela de a produce jucători care să ajungă la un nivel de performanță bun. Hagi consideră că a făcut o treabă „foarte bună” până acum.
„El a fost extrem de productiv”, a declarat pentru digi24.ro, Ilie Dumitrescu, membru al „generației de aur” care l-a avut pe Hagi căpitan și conducător de joc la Națională. „Ceea ce a realizat Hagi la academia lui e inimaginabil, din punctul meu de vedere. A format o academie, a înscris echipa (Viitorul/Farul) în liga a patra, apoi a treia, a doua, a promovat în Liga 1 și la ceva timp a ieșit și campioană. E un lucru greu de imaginat și de realizat. ținând cont de forțele din campionatul nostru și de bugetele superioare pe care le au anumite cluburi în fața lui Gică Hagi. Sunt 20 de jucători de la academie care au trecut în circuitul echipei naționale”, a spus Dumitrescu.
Hagi: „Fiecare club de fotbal trebuie să aibă academie”. La o primă numărătoare, fotbalul românesc are un „deficit” de 135 de „academii Hagi”
Ce se întâmplă însă când un „jucător de la Academia lui Hagi” pleacă în lumea mare? Adică părăsește campionatul călduț românesc și dă de un campionat „tare” din Europa occidentală?
„Hagi a scos jucători pentru fotbalul românesc. Din păcate, nu foarte mulți și foarte importanți pentru fotbalul mare”, a precizat jurnalistul sportiv Radu Naum, realizator al emisiunii „Fotbal Club” de la Digisport. „La Hagi, marea lui problemă e faptul că fotbaliștii pe care îi creează nu reușesc să progreseze”.
Nu e neapărat vina lui Hagi aici. Pentru că Hagi e singur (chiar dacă Naum arată că mai există „școli de fotbal” similare la Craiova sau în Ardeal, Hagi având vizibilitate mai mare pentru că... e Hagi și pentru că „a furat startul”). Nu întâmplător, același Hagi strigă de ceva vreme cu tenacitatea unui Don Quijote că trebuie „să avem stadioane, să avem un buget foarte mare, să fidelizăm suporterii, să fie stadioanele noi, bune, pline”. Să se creeze politici și programe la nivel național.
„Exemplu: la francezi, care au mulți jucători proveniți de la marginea orașelor, există o politică națională de unde ei își drenează valorile, dar care au deja niște baze comunitare bine puse la punct”, a precizat Naum.
Cu alte cuvinte, e nevoie de mai multe „academii Hagi”. Cam de câte?
„Fiecare club de fotbal, din Divizia A, Divizia B, chiar și divizia C, trebuie să aibă academii”, consideră Hagi.
Cât ar însemna asta? Păi, să le numărăm, coane Fănică: în „Divizia A” (de menționat că Hagi încă vorbește despre „divizii” deși denumirea nu se mai practică de pe vremea... Generației de Aur, între timp, avem „ligi”) există 16 echipe. În liga secundă (sau „Divizia B”, cum spune Hagi) sunt 20 de formații. „Divizia C” numără 100. În total: 136 de echipe de fotbal care, conform lui Hagi ar trebui să aibă propria „academie”.
În prezent, avem un Hagi și o academie Hagi. O matematică simplă ne arată că fotbalului românesc are în prezent „un deficit de 135 de Hagi” și cam de tot atâtea academii de fotbal.
„Trebuie să ai academii și să investești. Depinde și cât de mult ești focusat pe centrul de copii și juniori unde trebuie să investești mult pentru a produce. România trebuie să investească în tineri. Dacă nu investești în tineri, greu să ai viitor. Dacă investeși în tineri, poți să ai un viitor frumos”
Dar Hagi nu poate face o revoluție de unul singur. Nu poate fi și „părinte” și învățător și educator și diriginte și antrenor. Comparativ, în țările occidentale, jucătorii de fotbal sunt mai întâi „educați” în familie, în comunitate și apoi, în plus, la clubul de fotbal, arată Naum.
„La noi, când ajung la clubul de fotbal sunt tabula rasa, de cele mai multe ori”, spune jurnalistul sportiv.
De ce România nu e Franța, când vine vorba de fotbal (ca să ne rezumăm doar la fotbal). Exemplul Mbappe
„E un cost extrem de mare să menții cazarea, masa etc. Foarte mulți dintre cei care sunt aici cazați merg și la școală”, adaugă Ilie Dumitrescu. „E un fenomen mai complex la care s-a înhămat Hagi și a ajuns la nivel de Ajax, Lyon, Rennes, Marsilia - cele mai importante academii”.
În plus, Ilie Dumitrescu mai crede că jucătorilor de fotbal români le lipsește, în general, ocazia de a se dezvolta „într-un climat de performanță”.
„În momentul în care faci pasul de la academie la prima echipă, nu trebuie să existe niciun fel de diferențe sau de complex. Impactul să fie insesizabil. Dau exemplu pe Mbappe: era la tineretul Monaco, la echipa a doua, la 17-18 ani era titular în Ligue 1 și apoi a făcut spectacol în Champions League”, arată Dumitrescu.
Tendința modernă la care se lucrează la nivel european: când ajungi la prima echipă să nu existe niciun fel de diferențe. La noi există încă )mentalitatea): sunt „cruzi”, mai au nevoie de tonus, de nu știu ce. Diferența asta afară nu există: când vin de la academii, de la juniori, și sunt băgați la prima echipă nu au niciun fel de handicap fizic.
Ilie Dumitrescu este de părere că această calificare vine ca o șansă în plus pentru jucătorii Naționalei: vor avea o „vizibilitate” mare, li se poate mări cota și să „prindă” astfel un transfer în străinătate.
„Ne ajută, sigur că ajută”, spune fostul internațional român. „Fotbalul românesc avea nevoie de asta: să mai scoatem capul în lume și să fim prezenți la competițiile de la turnee finale”
Actuala națională e compusă în cea mai mare parte din jucători proveniți de la Academia Hagi. Sunt aceiași care în 2019 se calificau aproape neverosimil în semifinalele Campionatului European de juniori din Italia.
„Hagi a spus că-și dorește ca Naționala să depășească performanța obținută de noi („Generația de Aur”) și să treacă mai sus de sferturi de finală. Generația actuală avea nevoie de un rezultat pozitiv”, a mai spus Dumitrescu.
Noua generație de jucători vs. „vechile metode” de antrenament. Cât de eficientă e metoda „punerii de presiune” în cazul noii generații de tineri fotbaliști
„Toate lucrurile sunt grele, nimic nu e ușor. Tot timpul e greu. Nu trebuie să ne ferim de ceva care e greu. Din contră, trebuie să fii provocat. avem obiective bine știute și mergem să lucrăm pe ele. Avem o academie care are o singură strategie: acela de a deveni cei mai buni”, o spune Gheorghe Hagi în stilul său incofundabil.
Dar, dincolo de lumina Farului de la Constanța, există și umbre în această poveste de succes, semnalate de presa sportivă și legate de metodele de antrenament practicate la academie și de modul în care antrenorii de aici înțeleg să pună „presiune” pe juniori.
„Nu mi se pare cea mai bună idee”, crede Radu Naum. „Și el, Hagi, e produsul unei societăți. Fatalmente, are și el limite. E un mix de lucruri aici, dar, în orice caz, ideea de a țipa și a înjura, în primul rând nu e civilizată și frumoasă. Chiar și dacă reușești să miști într-o primă fază un copil în felul acesta, mai târziu lucrurile astea se vor deconta”, este de părere jurnalistul sportiv.
Însuși Hagi a recunoscut, după câștigarea titlului cu Farul că au existat „momente de tensiune” în timpul campionatului, dar și că jucătorii au reușit să-l convingă să nu mai stea în cantoment „cum eram înainte”. Povestea a avut „happy-end”: jucătorii Farului au putut ieși - iată - campioni și lipsiți de rigorile regimului de cazarmă din cantonamentele „ca pe vremuri”.
„El cred că pleacă de la ideea că exemplul lui ar trebui să-i mobilizeze zi de zi pe toți cei de acolo. Lui nu i-a dat nimeni nimic, iar el a trebuit să-și construiască totul și să meargă pe ideea lui”, explică Naum.
„Toate generațiile sunt diferite”, este de părere Hagi. „Lumea se schimbă, e alta, totul se întâmplă mult mai rapid. Dar când intri într-un mediu bun, într-un anturaj bun, unde există niște principii și reguli, te dezvolți cu ele, stai după ele, lucruri care te ajută să te dezvolți ca persoană”.
Și tot Hagi explică, în felul său frust și direct, de ce e nevoie de sacrificii când vrei să performezi.
„E ușor să vorbim, mai greu a fost să muncim, să-i dezvolți, să-i găsești în primul rând pe cei care au talent și vor să se dezvolte și să facă sport de performanță”, explică Hagi.
Visul lui Hagi din care se poate construi „un viitor foarte frumos”
Între timp, Hagi visează cu ochii deschiși: „copiii” săi de la Academie vor crește și vor ajunge mari fotbaliști. Vor juca pentru naționala de fotbal și vor obține victorii mărețe. Hagi pare să nu se fi trezit dintr-un vis început în urmă cu aproape 30 de ani, când, după calificarea în sferturi după victoria în fața uriașei Argentine, declara că „visează la o semifinală cu Brazilia”.
Generația de aur a fotbalului românesc - cu Hagi, conducător de joc - a strălucit cu putere într-una dintre cele mai negre perioade ale României, de la dificila cumpănă dintre anii 1980 și 1990. A fost perioada în care fotbaliștii români au început să iasă în lume și să dărâme ordini mondiale cu tupeul acela al omului sigur pe el, care știe că nu are cum să greșească.
Golul lui Hagi din meciul cu Columbia (știm noi care) poate creea și acum insomnii celor mai mari matematicieni ai lumii.
Iată un bun subiect care se califică la orice olimpiadă de matematică: a se calcula unghiul și viteza cu care trebuie lovită o minge, astfel încât ea să nu se învârtă în jurul propriei axe atunci când intră în poartă. Hagi habar n-avea de astfel de detalii în momentul șutului. Fostul decar al Naționalei de fotbal face parte din generația aceea de fotbaliști care cunosc instinctiv fizica jocului de fotbal fără să se împotmolească în formule. Știe cum se va mișca mingea, unde va ajunge și cât timp îi va lua până la destinație.
Se va îndeplini, până la urmă, visul lui Hagi, cel al semifinalei cu Brazilia. Cu Hagi - Ianis - pe teren?
„Cu oricine nu doar cu el, că e concurență”, glumește Hagi. „Bineînțeles, de ce nu? Dar trebuie să-ți propui. Trebuie să crezi în ce fac: muncă muncă bine făcută, selecție bine făcute. Da, se poate! Avem un potențial enorm, avem viitor. Acel viitor a început la acea calificare din Italia. Din acel grup se poate construi un viitor foarte frumos”.
Și puțină nostalgie: Ilie Dumitrescu, despre meciul cu Argentina: „În momentul în care Hagi a ridicat capul sus, eu am plecat. Pasa a fost una de geniu”
„Pentru mine Hagi este cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului românesc. De departe cel mai bun. Este unul, pe primul loc, pe urmă vă las să puneți pe cine vreți voi. Vorbim despre realizările lui personale”, spune Ilie Dumitrescu.
Cumva, Ilie Dumitrescu are dreptate. Dar înaintea lui Hagi - nu avem dreptul la uitare aici - au fost un Dobrin, un Balaci.
„Dobrin a fost foarte bun în campionatul nostru, dar n-a avut șansa să iasă. Balaci la fel, s-a accidentat”, a spus Dumitrescu.
Da, Dobrin și Balaci nu au avut șansa „să iasă”. O șansă de care Hagi - și întreaga sa „generație de aur” - a beneficiat în momentul său de maximă performanță sportivă.
Hagi a reușit să ducă mai departe frumoasa moștenire a lui Dobrin și Balaci. Hagi a devenit liderul de necontestat al unei generații de fotbaliști, într-o epocă în care jucătorii încă preferau un dribling în plus, în locul unei pase.
Hagi știa să dribleze, știa să șuteze. Cumva nedrept, oamenii amintesc rareori despre pasele sale.
E momentul să facem puțină dreptate și ordine în memorii.
Adevărații microbiști reușesc mereu să asocieze imaginea unui fotbalist cu o scenă-rapel din cariera sa, puternic ancorată în subconștientul colectiv. Spui „Pele” și ca prin vis vezi un zâmbet uriaș și un stop pe piept urmat de un șut imparabil, din voleu. Spui „Maradona” și gândul te duce imediat la „Mâna lui Dumnezeu” cu ajutorul căreia a marcat în acea semifinială cu Anglia. Spui Hagi și - recunoașteți - primul lucru la care ne gândim e - desigur - golul cu Columbia.
Dar Hagi a fost și cel care i-a dat pasa de gol lui Ilie Dumitrescu în sfertul de finală cu Argentina, de la Mondialul american din 1994 (să recunoaștem deschis și aici: ăla e golul care se lipește ca un timbru de imaginea lui Dumitrescu).
„Nu a fost o schemă”, își amintește Ilie Dumitrescu. „Acolo lucrurile erau foarte clare. Echipa noastră de atunci a avut șansa ca un nucleu important de jucători să fi jucat împreună la Steaua. Aveam o relație de joc specială. Dacă Hagi intra în interior și ridica capul sus, era clar că eu trebuia să cer mingea în profunzime, trebuia să plec să cer mingea, pentru că el căuta atunci soluție. Astea se formează în timp, și am avut șansa că am jucat împreună.
În momentul în care Hagi a intrat pe interior și a ridicat capul sus, eu am plecat în spațiu. Pasa a fost una de geniu. 99% din acel gol a fost pasa lui, eu doar am băgat piciorul
„Am o amintire specială cu Hagi”, spune Radu Naum. „Am scris la un moment dat un articol care se numea «Comunismele», pentru că el, într-un dialog cu mine, a zis că societatea aia de dinainte de '89 a creat „Generația de aur” și că trebuie să recreem mecanismele ei pentru a recrea fotbaliști noi. Și i-am spus că nu am trăit același fel de comunism, noi și ei. Ei erau răsfățați ai sistemului. Da, erau niște oameni excepționali, dar erau și medici excepționali și arhitecți și ingineri excepționali, cărora societatea nu le dădea nimic. Dimpotrivă, le lua pielea de pe ei. A doua zi, m-a sunat. Am văzut telefonul, am zis, «Aoleu», să vezi discuție. Mi-a spus: «Ai dreptate. Tot ce ai scris acolo e adevărat». M-a surprins. E un om pe care-l iubesc, e un om fundamental bun. Pentru că greșește, are metode greșite, îl mai ia flama din când în când. Dar Hagi are puterea să recunoască când greșește”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
