Gheorghe Hagi, după calificarea la Euro 2024: Să vină altă generaţie şi să ne depăşească. Asta trebuie să fie ambiţia lor

Data actualizării: Data publicării:
SWEDEN V ROMANIA
Foto: Gettyimages

Gheorghe Hagi crede că selecţionerul Edi Iordănescu are toate meritele pentru creşterea acestei echipe a României şi că, indiferent de rezultatele de la Euro, jucătorii au şansa să devină mai buni.

„Mai bine de atâta nu se putea! Să terminăm neînvinşi şi cu o victorie acasă. La meciul din Ungaria a fost presiunea mai mare. Acum a fost un meci pe care trebuia să îl gestioneze bine. Suntem fericiţi cu toţii, fiecare român aştepta această calificare.

Mergem acolo să îi susţinem, există un grup foarte bun. Edi l-a format, e meritul lui! Felicitările mele, să o ţină tot aşa. Marea provocare vine de acum încolo. Tot ce s-a întâmplat în America a fost să lăsăm loc de bună ziua, să vină altă generaţie şi să ne depăşească. Asta trebuie să fie ambiţia lor cea mare, să depăşească performanţa noastră.

Să sperăm că la Euro o să treacă de grupă, să se ducă mai departe. Dar chiar dacă nu se va întâmpla acest lucru, ei vor căpăta experienţă şi vor fi jucători mai buni”, a declarat Gheorghe Hagi, potrivit News.ro.

România a învins Elveția cu 1-0, marți seara, pe Arena Națională. „Tricolorii” s-au calificat la EURO de pe poziția de câștigători ai Grupei I. Golul victoriei a fost marcat de Alibec în minutul 50. România va fi în urna a doua valorică la tragerile la sorți pentru grupele de la Campionatul European.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri