Primul titlu al Viitorului vine după numai opt ani de existență a clubului. Nicio altă echipă din Europa nu a mai reușit această performanță.
Pentru prima oară în istorie, Viitorul este campioana Ligii I. În ultima etapă a playoff-ului, echipa lui Hagi a jucat sub presiune cu CFR Cluj, mai ales că aflaseră de cele trei goluri marcate de FCSB în prima repriza cu CSU Craiova. În plus, echipa lui Miriuță a ratat incredibil la Ovidiu.
Minutul 63 a dechis calea Viitorului spre titlu. Viitorul stelist, Larie, a faultat în propriul careu, iar Gabi Iancu a transformat.
Hagi a trăit ca un leu în cuşcă finalul de meci: pentru prima oară în cariera de antrenor, este campion.
„Acesta este un moment special, un moment incredibil pe care nu l-am visat când a început campionatul. Nimic nu e întâmplător. E clar că lucrurile au venit fără să ne dăm seama, dar ele au venit pentru că avem merite multe și am arătat-o pe teren. Suntem campioana cea mai tânără din Europa, deci un lucru incredibil, dar în spatele acestui lucru există o academie puternică”, a declarat Gică Hagi, manager tehnic la Viitorul.
Puștii lui Hagi s-au făcut mari. Viitorul, proiectul început de regele fotbalului din România în urmă cu opt ani - și pentru care era luat peste picior de prietenii din Generația de Aur - a dat roade. Înființată în 2008, echipa lui Hagi a ajuns în Liga 1 în sezonul 2012/2013 și cucerit primul titlu din istorie, la seniori, după patru ani.
Viitorul a devenit cel mai tânăr club din Europa care reușește această performanţă.
„Trebui să rețineți un lucru. Cinci ani la rând am ieșit campioni la juniori și acum a venit (titlul – nr.) și la echipa mare. În viață, când ai un concept tehnic, când ai o viziune sănătoasă, poți să ajungi la succes și nimic nu e întâmplător”, a declarat fosta vedetă a fotbalului românesc.
„În noiembrie, la una din întâlnirile pe care le-am avut, îmi spunea că ar semna să intre în play off, i se părea un obiectiv incredibil, iată-l azi campion!”, a declarat fostul coleg de generație Gheorghe Popescu
„Noi nu am stat pe la televizor, noi am stat la antrenamente câte trei ore, aveam două antrenamente pe zi, trei ore dimineața, trei ore seara. Cu muncă poți să ajungi unde îți dorești și poți să-ți îndeplinești obiectivele”, spune Romario Benzar de la Viitorul.
Rețeta succesului e confirmată și de jucătorul Gabriel Iancu:
„Am muncit foarte mult, am făcut foarte multe antrenamente, am făcut ce ni s-a spus de la dl. Hagi, cred că s-a văzut pe teren, am fost numai pe locul I și cred că meritam”.
Și adversarii îi recunosc meritele lui Hagi.
„Felicitări, un proiect ambițios făcut de Gica Hagi acum șase ani...se vede munca depusă în acești cinci ani și merită toate felicitările”, spune Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo.
Citiţi şi: FC Viitorul, noua campioană a României la fotbal. Becali a anunțat că merge la TAS