Gazul a câştigat trei puncte cu emoţii în faţa Chiajnei lui Ionut Chirilă. Meciul de la Mediaş a început cum nu se putea mai prost pentru ilfoveni: au avut emoţii la bara lui Buzean din minutul 9, iar un minut mai târziu au rămas în 10 oameni, după ce Creţu a fost eliminat pentru un fault asupra lui Bud.
Imediat, Florin Dan a făcut 1-0 din lovitură liberă, iar până la finalul primei reprize niciuna dintre echipe nu și-a mai creat mari ocazii. La reluare, Chiajna a forţat egalarea, dar nici Purece şi nici Wellington n-au nimerit spaţiul porţii.
Egalitatea numerică s-a restabilit în minutul 58, când Florin Dan a fost eliminat pentru cumul de cartobase galbene, primite în doar 14 minute.
Ilfovenii au forțat în zadar golul care să le aducă un punct. Gaz Metan învinge la limita și urcă pe locul 6, cu 22 de puncte după 14 etape.
VIDEO. Rezumatul și cele mai importante faze ale meciului, pe digisport.ro.
Au jucat echipele:
Gaz Metan Mediaş: Buchta - Frăsinescu, Muth, Markovici, Buzean - Tahar, R. Zaharia (Medeiros '46) - C. Petre, Fl. Dan, Llullaku (Munteanu '66) - Bud (Bozeşan '75). Antrenor: Cristian Dulca.
Concordia Chiajna: Râmniceanu - Creţu, Savin, Melinte, Bambara - Bucurică - Serediuc, Purece (Florea '69), Onduku (Strătilă '90+1), N. Roşu - Welington. Antrenor: Ionuţ Chirilă.