Controversată de la bun început, ediția Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar a produs un nou scandal după finala Argentina-Franța, câștigată de naționala argentiniană după un meci „de infarct” încheiat la lovituri de departajare – unul dintre cele mai importante câștiguri de imagine după investiția de 220 de miliarde de dolari făcută de Qatar a fost reprezentat de fotografiile cu starul argentinian Lionel Messi îmbrăcat într-o mantie tradițională arabă (bisht), relatează The Guardian.
Lionel Messi a fost acoperit de mantia arabă chiar de emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad al-Thani înainte ca sportivul să ridice trofeul.
Mantia a acoperit tricoul Argentinei purtat de Messi, inclusiv blazonul național, iar The Guardian comentează că acest gest al emirului a fost menit să arate cui a aparținut acest Campionat Mondial și ca imaginile cu Messi ridicând trofeul purtând mantia tradițională arabă să rămână în istorie.
Gestul emirului a fost făcut în prezența președintelui FIFA, Gianni Infantino, care a privit zâmbind momentul.
Gestul emirului a provocat reacții mixte – pe rețelele sociale, qatarezii au apreciat momentul văzându-l ca pe o formă de respect pentru țară și pentru lumea arabă, însă unii utilizatori de Twitter din Occident l-au criticat dur.
Comentatorul BBC Pablo Zabaleta s-a întrebat pe Twitter: „De ce făcut-o? Nu există niciun motiv să faci așa ceva”. De asemenea, Gary Lineker a comentat: „E rușinos că i-au acoperit tricoul”, calificând momentul drept unul „tragic”.
Mantia „bisht” a fost pusă pe Lionel Messi după ce Argentina a învins Franța în finala Cupei Mondiale la lovituri de departajare, după o finală captivantă care s-a încheiat cu scorul de 3-3. Messi a dat două goluri și a înscris și la penalti-uri, iar Argentina a câștigat primul său trofeu după 1986.
Editor : Adrian Dumitru