Tragerea la sorţi în cupele europene. Steaua, Pandurii, Petrolul şi Astra îşi află astăzi adversarele din play-off

Data publicării:
foto digisport.ro

Foto: Digi Sport

Fotbalul românesc a avut un sezon excelent până acum în cupele europene, toate cele patru echipe înscrie la start ajungând în play-off. Acestea au disputat până acum 18 meciuri, din care au câştigat 12 şi au remizat 6, ceea ce înseamnă puncte preţioase pentru coeficientul UEFA.

În Liga Campionilor, Steaua va fi cap de serie în urna deţinătoarelor de titluri la tragerea la sorți, având al treilea cel mai bun coeficient dintre cele cinci echipe repartizate aici. Teoretic, cele mai periculoase adversare al roş-albaştrilor sunt Austria Viena şi Legia Varșovia. Mai accesibile par a fi NK Maribor (Slovenia), Ludogorets Razgad (Bulgaria) şii Shahtior Karaganda (Kazahstan).

"Am luat toate echipele cu care vom putea juca în play-off, iar eu am spus că vom întâlni pe Ludogorets. Cred că avem valoare mult mai mare decât echipele cu care putem juca în play-off şi ne putem califica în grupele Ligii Campionilor", a declarat antrenorul Laurenţiu Reghecampf.

Adversari puternici în Europa League

În Europa League, cele 62 de echipe vor fi împărţite în cinci urne de câte zece şi una de 12. Echipele din aceeaşi ţară nu pot fi trase una împotriva celeilalte. De asemenea, prima echipă extrasă din urmă va fi gazdă la meciul tur.

Mai mult ca sigur, nici Pandurii, nici Petrolul şi nici Astra nu se vor regăsi în urna favoritelor, astfel că ar putea cădea cu adversari puternici, precum Tottenham Hotspur, FC Sevilla, Sporting Braga, Dinamo Kiev, VfB Stuttgart, Rubin Kazan, Standard Liege, Udinese, Fiorentina, Spartak Moscova, Beşiktaş, St. Etienne, Trabzonspor, Swansea, Feyenoord, Kuban Krasnodar.

În categoria echipelor de valoare medie ar intra AZ Alkmaar, APOEL Nicosia, PAOK Salonic, Red Bull Salzburg, Genk, Dnepr Dnepropetrovsk, Partizan Belgrad, Frankfurt şi OGC Nice.

Ceva mai accesibile se anunţă echipele Rapid Viena, Estoril, FC Nordsjaelland, Maccabi Haifa, Şerif Tiraspol şi Cernomoreţ Odesa.

Ceremoniile de tragere la sorţi vor fi conduse de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, şi de directorul de competiţii, Giorgio Marchetti, şi vor avea loc de la ora 12.45 (Liga Campionilor) şi 14.00 (Liga Europa). Ambele vor fi transmise în direct de Digi Sport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...