Tragedie: Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, găsit mort în camera de hotel. Cauza decesului, surprinzătoare

Data actualizării: Data publicării:
Juventus v ACF Fiorentina - Serie A

Fundaşul internaţional italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, în vârstă de 31 de ani, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un hotel din Udine, unde echipa sa urma să joace duminică în Serie A, a anunţat clubul florentin de fotbal.

ACTUALIZARE 17:30 - Procurorul Antonio De Nicolo a declarat, duminică, la câteva ore după constatarea decesului căpitanului echipei Fiorentina, Davide Astori, că jucătorul a murit din cauze naturale, ceea ce este ciudat având în vedere că fotbaliştii profesionişti sunt monitorizaţi din punct de vedere medical.

„Jucătorul a murit în urma unui stop cardiac, din cauze naturale. Este ciudat că i se poate întâmpla un astfel de lucru unui jucător profesionist, care este monitorizat îndeaproape şi nu a dat semne că ar avea probleme”, a spus De Nicolo.

Ultimul care l-a văzut pe Astori în viaţă a fost portarul Marco Sportiello, care a jucat împreună cu colegul său jocuri video sâmbătă seară.

Căpitanul formaţiei Fiorentina, Davide Astori, a încetat din viaţă noaptea trecută, la Udine, unde se afla cu echipa pentru un meci cu Udinese, din Serie A.


Potrivit presei italiene, Astori, care avea 31 de ani, a murit în somn.

„Profund îndurerată, Fiorentina este nevoită să anunţe că Davide Astori, căpitanul său, a încetat din viaţă”, a notat clubul din Florenţa pe Twitter.

Contactat de presă, un purtător de cuvânt al echipei, la care a jucat până de curând şi mijlocaşul Ianis Hagi, a explicat că nu poate da explicaţii privind decesul jucătorului, aşteptându-se o autopsie. Presa face referire la un stop cardiac în timpul nopţii.

Cu puțin timp înaintea meciului Genoa - Cagliari, decesul lui Astori a fost anunţat pe ecranele stadionului, iar mai mulţi jucători, aflaţi la încălzire, au părăsit terenul către vestiare.

Juventus v ACF Fiorentina - Serie A
Foto: Guliver/GettyImages

În cariera sa, fundașul a mai jucat pentru Cagliari și Roma. Sâmbătă, înaintea meciului cu Udinese, jucătorul își prelungise contractul cu Fiorentina până în 2022. În această ediție din Serie A TIM, Astori a bifat 25 de partide în tricoul Fiorentinei (toate din postura de titular) și a marcat un gol, anul trecut, în victoria echipei sale cu Verona, scor 5-0.

Toate meciurile contând pentru etapa a XXVII-a din campionatul Italiei au fost amânate.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...