Erling Haaland, atacantul echipei Borussia Dortmund, este unul dintre cei mai eficienţi atacanţi din fotbalul mondial, iar tânărul norvegian în vârstă de 19 ani spune că meditaţia îl ajută foarte mult în acest sens, scrie „Esporte Interativo”, citat de Mediafax.
Atacantul de la Borussia Dortmund a ales să se bucure într-o manieră inedită după goluri, prin „celebrarea Zen”, când se aşază pe iarbă şi dă impresia că meditează.
„Iubesc meditaţia! Mă face să devin calm, să fiu liniştit. De aceea celebrez unele goluri în acest fel”, a mărturist fotbalistul norvegian.
Erling Haaland a fost transferat în această iarnă de Borussia Dortmund, pentru o sumă modică, de doar 20 de milioane de euro. Fotbalistul a afimat că a refuzat alte formaţii, precum Manchester United, pentru că la Dortmund ar avea climatul necesar pentru a reuşi. Cele două luni petrecute în Germania au demostrat deja acest lucru: 12 goluri în nouă meciuri, inclusiv o dublă contra lui PSG, în Liga Campionilor.
Norvegia, naţionala lui Erling Haaland, va înfrunta România în Liga Naţiunilor. Meciurile din grupa 1, Liga B, sunt programate pentru 8 octombrie şi 14 noiembrie.
Și canadianca de origine română Bianca Andreescu, la rândul ei o revelație în tenisul mondial la vârsta de 19 ani, declara anul trecut că s-a folosit de yoga și de meditație pentru a îmbunătăți partea mentală a jocului ei. „Mama mea m-a familiarizat cu meditația încă de când eram foarte mică. Poate aveam 12 ani. De atunci fac meditație și practic yoga”, a mărturisit Bianca Andreescu într-o conferință de presă.