Video Suporterii Fenerbahce au scandat numele lui Vladimir Putin în timpul meciului cu Dinamo Kiev. Lucescu: „Nu m-am așteptat”

Data actualizării: Data publicării:
fenerbahce fani
Suporterii Fenerbahce au scandat numele lui Vladimir Putin în timpul meciului cu Dinamo Kiev din a doua rundă de calificări pentru Liga Campionilor. Foto: Eren/ YouTube

Suporterii echipei de fotbal Fenerbahce au scandat numele lui Vladimir Putin miercuri seară, la Istanbul, în timpul meciului cu Dinamo Kiev din a doua rundă de calificări pentru Liga Campionilor, potrivit BBC Turcia. Echipa turcă a fost învinsă, după prelungiri, cu scorul de 2-1 și astfel eliminată din competiție.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După 0-0 în meciul jucat pe teren propriu (la Lodz, în Polonia), Dinamo Kiev a reuşit să câştige în deplasare, prin golurile marcate de Vitali Buialski (57) şi Oleksandr Karavaev (114), inspirat introdus în min. 91. Pentru Fener a punctat Attila Szalai (89).

Echipa turcă a jucat în zece oameni din min. 53, când a fost eliminat Ismail Yuksek, iar în min. 70 a ratat un penalty, prin ecuadorianul Enner Valencia, al cărui şut a fost apărat de Gheorghi Buşcean.

După golul de 2-1 pentru Dinamo Kiev în prelungiri, unii fani ai echipei Fenerbahce au scandat „Vladimir Putin”.

„Nu m-am așteptat la asemenea scandări, e păcat”, a spus Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, care în trecut a antrenat Galatasaray și Beșiktaș în Turcia.

Lucescu nu a participat la conferința de presă de după meci.

Clubul Fenerbahce încă nu a transmis un comunicat pe acest subiect.

Cunoscuta actriță și suporteră a echipei, Berna Laçin, a scris pe Twitter: „Există unele lucruri care nu pot fi făcute. Dar dacă sunt făcute, atunci trebui spus conducerii clubului: «Așteptăm să ne protejați culorile de nebunia huliganilor»”, a scris aceasta. „Fenerbahçe ar trebui să facă o declarație! Oricare ar fi provocarea jucătorului de pe teren, nu există nicio scuză pentru a trece linia atunci când vine vorba de război! Ca fan pasionat al Fenerbahçe, nu accept asta, mă aștept să ne protejați culorile de huligani”, a mai scris aceasta.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri