Alături de suporterii dinamoviști, fotbaliștii echipei Steaua au venit la stadionul Dinamo pentru a-și exprima regretele și pentru a aprinde o lumânare pentru fotbalistul care a murit ieri în timpul unui meci. În fruntea steliștilor se află antrenorul lor, Laurențiu Reghecampf.
Și echipa Concordia Chiajna a fost prezentă pentru a aduce un omagiu.
Vineri seara, la meciul Dinamo-Viitor, unul din jucătorii alb-roşilor, camerunezul Patrick Ekeng, s-a prăbuşit pe gazon şi a murit.
Era minutul 70 al partidei dintre Dinamo şi Viitorul când mijlocaşul camerunez Patrick Ekeng, intrat pe gazon de doar câteva minute, s-a prăbușit inexplicabil la mijlocul terenului.
Poliția și procurorii au deschis dosar penal in rem pentru a stabili în ce condiții s-a produs moartea fotbalistului.