Micuţul fan al Sunderland care a emoţionat lumea fotbalului a încetat din viaţă

Data actualizării: Data publicării:
copil

Bradley Lowery, micuţul fan al echipei Sunderland care a emoţionat lumea fotbalului prin dăruirea sa, a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de şase ani. Bradley suferea de neuroblastom şi a fost considerat în ultima perioadă mascota formaţiei din Sunderland.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Băiatul meu curajos s-a dus la îngeri astăzi. Era micul nostru erou şi a luptat din răsputeri, dar era nevoie de el în altă parte”, a scris unul dintre părinţii băieţelului pe reţelele de socializare. 

Sunderland a postat pe site-ul oficial un mesaj de condoleanţe după decesul lui Bradley, precizând că este alături de familia băieţelului. „Bradley i-a cucerit pe toţi cei de la club prin caracterul său, imensul curaj şi minunatul zâmbet, care putea lumina chiar şi cea mai întunecată cameră. Deşi s-a luptat mult cu neuroblastomul, a arătat curaj şi o tărie mai presus de vârsta sa fragedă. A fost cu adevărat o inspiraţie”, a notat Sunderland AFC.

Bury FC a anunţat că înaintea unui meci amical cu Sunderland, programat în această seară, în semn de omagiu vor fi aplauze timp de un minut.

Şi FIFA a postat un mesaj pe Twitter, notând că „astăzi fotbalul şi-a pierdut unul dintre cei mai curajoşi fani”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Joi, atacantul Jermain Defoe a izbucnit în lacrimi la conferinţa de prezentare la Bournemouth, unde a fost transferat de la Sunderland, după ce a făcut referire la Bradley Lowery, fotbalistul spunând atunci că băieţelul nu mai are mult de trăit şi că va fi mereu în inima sa.

Bradley a fost mascota echipei Sunderland şi s-a întâlnit cu jucătorii lui preferaţi, stabilind o relaţie specială cu Jermain Defoe.

Bradley Lowery a fost diagnosticat cu neuroblastom în 2013. Mama sa, Gemma Lowery, declara, în decembrie 2016, că niciuna din cele trei opţiuni care i-au fost prezentate nu îl va vindeca pe copil. S-au strâns aproximativ 700.000 de lire sterline pentru ca Bradley să fie tratat în SUA. Clubul Everton a donat 200.000 de lire sterline în septembrie, când Bradley a fost mascotă la un meci cu Sunderland.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri