EURO 2024. România a fost învinsă de Belgia și situația pentru calificare devine complicată în Grupa E

Data actualizării: Data publicării:
faza de joc din meciul belgia romania de la euro 2024
Foto: Profimedia

Naţionala României a fost învinsă de selecţionata Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa E a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania. Următorul meci, cel cu Slovacia devine decisiv pentru calificarea „tricolorilor” în optimi.

România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte, potrivit News.ro.

Meciul de la Koln a început cu belgienii în atac şi, în minutul 2, tabela s-a modificat. Lukaku i-a pasat lui Youri Tielemans, iar acesta a înscris cu un şut din afara careuului.

Tricolorii au replicat în minutul 5, când Radu Drăguşin a trimis cu capul, la un corner, iar portarul Casteels a scos de sub bară.

Niţă a respins în corner un şut al lui Lukebakio, în minutul 18, pentru ca portarul nostru să respingă şi execuţia din 7 metri a lui Doku.

Man a şutat la poartă în minutul 37, dar Casteels a reţinut. Tot Casteels a ieşit în minutul 39 în faţa lui Drăguş şi a prins balonul, iar la pauză belgienii au intrat cu avantaj de un gol.

La reluare, Man şi Mihăilă au încercat poarta lui Casteels, în minutele 48 şi 49, dar fără succes.

De Bruyne a trimis şi el pe lângă poartă în minutul 52, iar în minutul 56 şutul aceluiaşi De Bruyne a fost reţinut de Niţă.

Răzvan Marin i-a pasat lui Raţiu, în careul belgian, dar Vertonghen i-a suflat mingea românului, în minutul 59.

După numai cinci minute Lukaku a primit şi a scăpat singur înscriind cu un şut la colţul scurt, dar golul atacantului belgian a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

Lukaku a ajuns la al treilea gol anulat în două meciuri disputate la Euro 2024, iar în minutul 66 tot el a şutat din careu, însă Niţă a respins.

Man s-a aflat în faţa golului, în minutul 68, dar a ezitat şi Casteels a intervenit.

Belgienii au înscris al doilea gol în minutul 80, prin De Bruyne, iar tricolorii au ratat prin Alibec, care a trimis spre poartă, dar Castagne a salvat.

Niţă s-a mai remarcat odată, la şutul lui Lukaku din minutul 89 şi meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Belgia.

În grupa E toate echipele au câte trei puncte, iar România conduce, cu golaveraj 3-2. Ultima etapă a grupelor a devenit astfel decisivă. România are nevoie de victorie sau de egal cu Slovacia, partidă care se va disputa miercuri, la Frankfurt.

Belgia - România 2-0 (1-0)

Au marcat: Youri Tielemans (2), Kevin De Bruyne (80).
Cartonaşe galbene: Lukebakio (35), Bancu (59), M. Marin (65).
Cologne Stadium, Koln
EURO 2024 - Grupa E

Au evoluat echipele:

BELGIA: 1. Koen Casteels - 21. Timothy Castagne, 4. Wout Faes, 5. Jan Vertonghen - 22. Jeremy Doku (11. Yannick Carrasco, 72), 8. Youri Tielemans (18. Orel Mangala, 72), 24. Amadou Onana, 3. Arthur Theate (2. Zeno Debast, 77) - 7. Kevin De Bruyne (căpitan), 10. Romelu Lukaku, 14. Dodi Lukebakio (9. Leandro Trossard, 56).
Selecţioner: Domenico Tedesco.
Rezerve neutilizate: 12. Thomas Kaminski, 13. Matz Sels - 16. Aster Vranckx, 23. Arthur Vermeeren, 25. Maxime De Cuyper, 17. Charles De Ketelaere, 19. Johan Bakayoko, 20. Lois Openda.

ROMÂNIA: 1. Florin Niţă - 2. Andrei Raţiu (23. Deian Sorescu, 90), 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu - 6. Marius Marin (14. Darius Olaru, 68) - 20. Dennis Man, 18. Răzvan Marin, 21. Nicolae Stanciu (căpitan), 13. Valentin Mihăilă (10. Ianis Hagi, 68) - 19. Denis Drăguş (7. Denis Alibec, 81).
Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu - 4. Adrian Rus, 5. Ionuţ Nedelcearu, 22. Vasile Mogoş, 24. Bogdan Racoviţan, 8. Alexandru Cicâldău, 26. Adrian Şut, 9. George Puşcaş, 17. Florinel Coman, 25. Daniel Bîrligea.

Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenţi: Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik (toţi din Polonia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)

Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Nejc Kajtazovic (Slovenia)


LIVE TEXT

Min. 90+4 - Final de meci. 

Min. 90 - Iese Rațiu și intră Sorescu.

Min. 82 - Burcă salvează un gol ca și făcut, oprind mingea să ajungă la adversarul rămas cu porta goală.

Min. 80 - Iese Drăguș, intră Alibec.

Min. 79 - Gol Belgia! Kevin De Bruyne scapă în careu, și deși talonat de Drăgușin, șutează și marchează.

Min. 77 - Atac al tricolorilor încheiat cu offsaid al lui Hagi, care cu câteva secunde înainte a fost aproape de accidentare după ce a călcat pe minge

Min. 68 - Ocazie uriașă ratată de Man, care din poziție ideală a tras exact pe direcția portarului.

Min. 67 - Intră Hagi și Olaru. Au ieșit Marius Marin și Valentin Mihăilă.

Min. 66 - Asediu la poarta lui Niță. Lukaku șutează puternic dar portarul nostru respinge.

Min. 64 - Gol anulat pentru Belgia! Lukaku s-a aflat în offside.

Min. 59 - Niță reține balonul după o lovitură liberă executată de la aproximativ 30 de metri stânga.

Min. 54 - Mihăilă, amenință iar poarta belgienilor, însă șutează peste. Se joacă pe contre.

Min. 54 - Niță reține un șut al lui De Bruyne, prezent cu mai multe acțiuni în careul nostru.

Min. 51 - Șut periculos al lui De Bruyne, puțin pe lângă poarta lui Niță, care însă era acolo.

Min. 47 - Mihăilă scapă singur cu portarul, dar trage pe lângă poartă. Tricolorii au început partea a doua a meciului cu mai mult curaj, sunt mai prezenți în atac, au inițiativă.

Minutul 46 - A început repriza a doua. Șut puternic al lui Dennis Man, dar Casteels reține balobul cu siguranță.

Min. 45+1 - Se încheie prima repriză.

Min. 45 - Atac pozițional al României, încheiat cu un corner. Se execută, dar Burcă trimite cu capul mult peste poartă.

Min. 39 - Pe stadion se aude „România”, „România”. Suporterii tricolorilor au început să scandeze puternic.

Min. 36 - Atac al României, respins de belgieni. Șut al lui Man prins de Casteels.

Min. 33 - Nouă ocazie a Belgiei. De această dată respinge perfect Burcă din fața lui Lukaku. 3-1 pentru belgieni la numărul șuturilor pe poartă.

Min. 30 - Rațiu blochează un atac al belgienilor și trimite mingea în corner. Se execută, Niță respinge într-un nou corner. 6-3 în favoarea Belgiei la cornere.

Min. 23 - Acțiune periculoasă a României, încheiată cu fault un atac. Mihăilă, călcat pe mână de un adversar, nu s-a dat fault.

Min. 20 - Lovitură liberă pentru România de la 25 de metri, ușor lateral dreapta. Balon respins în corner de belgieni.

Min. 19 - Paradă spectaculoasă a lui Niță care respinge un șut puternic în corner. Minge recuperată ușor de „tricolori” după executarea acestuia.

Min. 13 - Ocazie Belgia. Lukaku șutează din șapte metri, dar Bancu blochează excelent și mingea iese în corner. Fanii români sunt tăcuți. Suporterii belgieni cântă și asigură fondul sonor de pe stadion.

Min. 11 - Belgienii atacă de mai multe minute, dar ne apărăm bine. România nu trece de mijlocul terenului, obligată să stea în defensivă. 

Min. 5 -  Ocazie pentru România. Portarul belgian respinge în corner o minge trimisă cu capul de Drăgușin.

Min. 2 - Gol Belgia! Tielemans marchează primul gol al echipei la EURO. A fost un șut puternic din marginea careului de 16 metri, din pasa lui Lukaku.

Minutul 1 - A început meciul.

ACTUALIZARE 21:55 - Se cântă imnul României.

Belgia - România, echipele de start

Valentin Mihăilă a fost titularizat în locul lui Florinel Coman în echipa României faţă de partida cu Ucraina pentru meciul cu selecţionata Belgiei, care are loc sâmbătă seara, pe Cologne Stadium din Koln (22:00), în Grupa E a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, potrivit Agerpres.

Echipele de start:

BELGIA: 1. Koen Casteels - 21. Timothy Castagne, 4. Wout Faes, 5. Jan Vertonghen - 22. Jeremy Doku, 8. Youri Tielemans, 24. Amadou Onana, 3. Arthur Theate - 7. Kevin De Bruyne (căpitan), 10. Romelu Lukaku, 14. Dodi Lukebakio.
Selecţioner: Domenico Tedesco.
Rezerve: 12. Thomas Kaminski, 13. Matz Sels - 2. Zeno Debast, 11. Yannick Carrasco, 16. Aster Vranckx, 18. Orel Mangala, 23. Arthur Vermeeren, 25. Maxime De Cuyper, 17. Charles De Ketelaere, 9. Leandro Trossard, 19. Johan Bakayoko, 20. Lois Openda.

ROMÂNIA: 1. Florin Niţă - 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu - 6. Marius Marin - 20. Dennis Man, 18. Răzvan Marin, 21. Nicolae Stanciu (căpitan), 13. Valentin Mihăilă - 19. Denis Drăguş.
Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu - 4. Adrian Rus, 5. Ionuţ Nedelcearu, 22. Vasile Mogoş, 24. Bogdan Racoviţan, 8. Alexandru Cicâldău, 10. Ianis Hagi, 14. Darius Olaru, 23. Deian Sorescu, 26. Adrian Şut, 7. Denis Alibec, 9. George Puşcaş, 17. Florinel Coman, 25. Daniel Bîrligea.

Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenţi: Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik (toţi din Polonia); al patrulea oficial: Donatas Rumsas (Lituania)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Nejc Kajtazovic (Slovenia)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

România întâlnește Belgia la Koln, astăzi, 22 iunie, de la ora 22:00, în al doilea meci de la Campionatul European de Fotbal - EURO 2024. Foto: Profimedia Images
România întâlnește Belgia la Koln, astăzi, 22 iunie, de la ora 22:00, în al doilea meci de la Campionatul European de Fotbal - EURO 2024. Foto: Profimedia Images

Hit din România cântat de belgieni înaintea meciului

Atmosfera pe străzile de la Koln înainte de Belgia - România pare una foarte degajată.

Dacă românii au format o horă și au dansat la Koln, fanii belgieni au surprins. Aceștia au fredonat un hit din România.

Suporterii Belgiei au fredonat pe străzile de la Koln versurile melodiei „Dragostea din tei”, lansată de trupa O-Zone. Melodia a făcut furori în România în anii 2000, dar și acum a rămas pe buzele pasionaților de muzică.

Imaginile cu belgienii care fredonează melodia de la O-Zone pot fi urmărite AICI.

Presa belgiană a scris despre avantajele României - doi jucători și „un suflet cum rar se vede”

Publicația belgiană La Derniere Heure a prefațat confruntarea și a prezentat „asset-urile” României, principalele argumente pentru un nou rezultat mare la EURO.

Belgienii au trecut la avantajele României doi jucători, pe Radu Drăgușin și pe Dennis Man, dar și „sufletul”, scrie Digi Sport.

De altfel, presa din țara adversarei de la Koln a transmis că echipa României are „un suflet cum rar se vede”.

„Drăgușin, Man și sufletul, avantajele României în meciul contra Belgiei. Fundașul lui Tottenham și mijlocașul ofensiv de la Parma sunt jucătorii care ies în evidență dintr-o echipă a României care are un suflet cum rar se vede”, a notat sursa citată.

Fanii români s-au strâns la Koln pentru meciul cu Belgia

Fanii români s-au strâns la Koln, sâmbătă, la prânz, unde naţionala României întâlneşte Belgia, în grupa E de la Euro-2024, de la ora 22.00.

Fanii au cântat imnul Deşteaptă-te, române şi au dansat pe acordurile melodiei Ciuleandra.

Unul dintre cele mai aşteptate momente dedicate suporterilor români în timpul EURO 2024 din Germania va fi Parada Fanilor din Köln (Fan Walk).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Parada Fanilor către stadionul din Köln va începe la ora locală 18:30, iar fanii sunt aşteptaţi la punctul de întâlnire de la ora 18:00 ca să facă poze, să se picteze pe faţă şi să primească steagurile şi bannerele pentru meci.

Presiune mare pe jucătorii Belgiei. Regele Philippe va fi prezent la meci

Presiunea cea mare este pe naționala Belgiei, care a pierdut în prima etapă cu Slovacia, scor 0-1, și se află pe ultimul loc în grupă, cu zero puncte, deși pornea grupa ca marea favorită, scire Digi Sport.

"Diavolii Roșii" vor fi cu atât mai motivați să obțină cele trei puncte în fața României cu cât la meci va fi prezent și Regele Philippe al Belgiei (64 de ani).

Cei de la Walfoot au anunțat în ziua meciului: "11.000 de belgieni au bilet la meci. Printre aceștia se remarcă Regele Philippe. Dar să nu vă uitați după el printre fani, va sta la lojă".

Unde se poate vedea în țară meciul România-Belgia, în aer liber

Pentru cei care nu vor ajunge în tribune, au fost amenajate locuri speciale în aer liber, în Capitală și alte orașe din țară.

În parcul IOR, pe „insula suporterilor”, a fost amenajat un loc special în care microbiștii se pot strânge pentru a vedea meciul naționalei României împotriva Belgiei, din această seară. Și în Piața Obor a fost organizat un astfel de loc.

Până pe 14 iulie, microbiștii pot vedea toate meciurile de la EURO 2024 și pe Calea Victoriei, în parcarea de lângă Ateneul Român. Zona beneficiază de o tribună de 500 de locuri construită special pentru eveniment și poate găzdui 2000 de persoane.

Belgia, neînvinsă cu Szymon Marciniak la centru

UEFA a delegat la acest meci o brigadă poloneză, cu Szymon Marciniak la centru. Arbitrul de 43 de ani este unul dintre cele mai bune ecusoane FIFA și se află la primul său meci condus la turneul final din Germania. 

Înainte de meciul de la Koln, presa belgiană a remarcat un detaliu interesant la Marciniak - "Diavolii Roșii" nu au pierdut niciodată un meci în care acesta s-a aflat la centru. Cei de la La Libre citați de digisport.ro au scris următoarele: "Să fie un semn? Arbitrul de la Belgia - România le-a adus de multe ori noroc belgienilor. (...) Cine e Szymon Marciniak, acest polonez care le-a zâmbit de multe ori belgienilor?".

Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

„Tricolorii” au reuşit o victorie istorică, a doua a României la un campionat european, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

Toate calculele calificării României în optimi

Înaintea meciului dintre România și Belgia, în Grupa E sunt trei echipe cu câte trei puncte: România, Ucraina și Slovacia. „Dracii Roșii” sunt ultimii, fără niciun punct.

În acest moment, după Slovacia - Ucraina 1-2, România e liderul Grupei E, ucrainenii sunt pe 2, iar slovacii pe 3. Dacă vor învinge Belgia, „Tricolorii” se vor califica automat în optimile de finală ale Campionatului European. În cazul în care elevii lui Edi Iordănescu nu se vor impune la Koln sâmbătă, de la ora 22:00, încep calculele.

România se poate califica în optimile de finală de la EURO 2024 și cu 3 puncte, scrie Digi Sport.

Dacă România va remiza în compania Belgiei, naționala noastră va aduna 4 puncte și în proporție de 99% va accede în faza următoare a competiției, chiar dacă ar încheia pe locul 3 în grupă.

Până acum, la cele două ediții la care s-au calificat în optimile din finală și cele mai bune 4 echipe dintre cele 6 clasate pe 3, de fiecare dată formațiile cu 4 puncte au mers mai departe.

Mai mult, grație succesului la scor cu Ucraina, 3-0, România are șansa de a ajunge în faza următoare a competiției și dacă pierde ambele jocuri rămase de disputat, și cu Belgia, și cu Slovacia.

Condiția este ca „Tricolorii” să nu piardă drastic în fața belgienilor și slovacilor, pentru a-și păstra golaverajul pozitiv, primul criteriu de departajare în clasamentul echipelor de pe locul 3.

Criteriile de departajare de la EURO 2024

În caz de egalitate între cel puţin două echipe din aceaşi grupă, ele vor fi departajate, în ordine, conform următoarelor criterii:

1. Numărul de puncte obținute în meciurile directe.

2. Golaverajul din meciurile directe.

3. Numărul de goluri marcate în meciurile directe.

4. În cazul în care trei echipe sunt la egalitate de puncte, iar o echipă dintre cele trei naționale a reușit să beneficieze de avantaj, criteriile se aplică din nou, dar doar în cazul meciului direct dintre cele două echipe rămase în dispută. În caz că încă există egalitate, se continuă cu următorul criteriu.

5. Golaverajul superior din toate meciurile din grupă.

6. Număr de goluri înscrise în toate meciurile din grupă.

7. Dacă două echipe care joacă ultimul meci din grupă sunt în continuare la egalitate la toate capitolele, departajarea se va face la loviturile de departajare.

8. Cele mai puține sancțiuni disciplinare (1 punct - cartonaș galben, 3 puncte - cartonaș roșu din două galbene sau roșu direct, 4 puncte - pentru un galben urmat de roșu direct).

9. Poziția din calificările pentru EURO.

Cele patru echipe care termină pe locul trei cu cele mai multe puncte vor obține biletul către optimi. În caz de egalitate de puncte, diferența se va face pe baza următoarelor criterii: golaveraj, goluri marcate, victorii obținute în grupă, puncte mai puține în clasamentul fair-play (cartonaș roșu - 3 puncte, cartonaș galben - 1 punct), poziția din calificările pentru EURO.

Edi Iordănescu, anunț despre primul 11 din meciul cu Belgia: „Vor fi schimbări. E o echipă colosală”

Cu doar o zi înainte de meciul de la Koln, selecționerul României a fost prezent la conferința de presă. 

Edi Iordănescu nu a ezitat să elogieze Belgia, însă a anunțat că elevii săi își joacă șansa pentru a își îndeplini obiectivul: calificarea în „optimi”. 

Mai mult, tehnicianul a dezvăluit că nu va schimba prea mult primul 11 față de cel folosit contra Ucrainei, potrivit Digi Sport

„Nu-mi place să fac comparații între echipe, vorbim de o nouă provocare. Vorbim de locul 3 mondial, care are jucători valoroși. Sunt sigur că suntem pregătiți și așteptăm această provocare. Clar că sunt experiențe fantastice. 

Trebuie să ne ridicăm, să ne organizăm, să fim exacți și să avem momentele noastre în care să ne facem fotbalul. Rezultatele nu le putem controla noi, dar o să rămânem focusați la ce putem să facem. Am fost mereu la mâna noastră și trebuie să rămână așa. 

Le-am trimis un mesaj de echilibru, e clar că îți dorești să te echilibrezi cât mai repede după o victorie ca asta. Știți că eu am condamnat aceste stări diametral opuse. Fotbalul se schimbă imediat, contează mulți factori. Noi am crezut mereu în procesul nostru, dacă este unul corect și rezultatul o să vină. Eu știu că lumea analizează doar jocul și rezultatul, dar contează și ce se întâmplă în spate. 

Fiecare are dreptul la opinie. Echipa a demonstrat că după mult timp, România a scos capul la suprafață. Am încredere că putem produce lucruri deosebite. Mereu am spus că am încredere în potențialul fotbalistului român. Când se va termina acest turneu pentru noi, îmi doresc ca această echipă să fie un factor pozitiv pentru tineri, să inspirăm. Am început foarte bine acest turneu, iar încrederea mea pentru echipă este mereu. 

Trebuie să avem o strategie foarte bine definită. Sunt factori pe care nu-i poți influența și te pot trimite într-o direcție sau alta. Veți vedea schimbări, multe nu vor fi. Cu toate că va fi un consum mare de energie, dar vor avea o prestație pe care românii noștri o așteaptă. 

Ar înseamna istorie (n.r. victoria cu Belgia și calificarea în optimi) și un exemplu fantastic pentru România. După acest joc, românii s-au adunat înspre națională. Am simțit o unitate, am simțit încredere, speranță. Lucrurile astea ne motivează. 

Toți suntem foarte motivați și suntem pregătiți să dăm tot ce e mai bun. Adversarul este unul colosal, asta e realitate. Într-un joc au 4-5 ocazii imense și suntem conștienți de asta. O să ne punem în slujba tricolorului și sperăm ca la final să obținem calificarea mai departe. Dacă se va întâmpla asta va fi o șansă în plus să gestionăm ultimul meci. Dar după joc o să vedem ce se va întâmpla. 

Ne cunoaștem adversarii și ei ne cunosc pe noi. Avem și primul joc pe care l-am analizat foarte bine și știm ce să facem. De la mijloc în sus, orice jucător al Belgiei poate să facă diferența. 

Ne dorim calificarea, acesta este obiectivul. Totul trebuie luat pas cu pas. Dacă un punct este suficient, atunci este bine venit. Noi ne dorim să scoatem totul din acest meci”, a declarat Edi Iordănescu.

Cum a arătat România la meciul cu Ucraina: 

  • Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - M. Marin - Man, Stanciu, R. Marin, Coman - Drăguș 

Schimbarea care ar putea să apară în echipa României la meciul cu Belgia

România a debutat perfect la EURO 2024, învingând categoric Ucraina. Pentru meciul cu Belgia însă, ar putea să apară schimbări în formula de start folosită cu Ucraina, în special în flancul stâng.

Edi Iordănescu se gândește la o tactică mai defensivă. Astfel, potrivit Digi Sport au circulat informații potrivit cărora ar fi posibilă înlocuirea lui Florinel Coman cu Valentin Mihăilă. Selecționerul ar mai avea în vedere și alte modificări.

Potrivit jurnalistului Dan Filoti, corespondentul Digi Sport la EURO 2024, Edi Iordănescu ia în calcul să-i folosească concomitent pe Nicușor Bancu și pe Deian Sorescu în flancul stâng.

Sorescu a fost luat la EURO ca rezervă a lui Nicușor Bancu, dar selecționerul se gândește să-l folosească mai avansat, pentru contribuția sa cunoscută pe faza defensivă.

Nimic nu este bătut în cuie deocamdată. Există și varianta ca ori Deian Sorescu, ori Nicușor Bancu să joace ca titular pe postul de fundaș stânga, iar unul dintre Valentin Mihăilă și Florinel Coman să apară în „extremă”.

În celelalte zone de teren, Edi Iordănescu nu ar lua în calcul să facă modificări, însă multe se pot schimba până la ora jocului.

Cum poate arăta primul „11” al României cu Belgia

  • Niță - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Sorescu

Radu Drăguşin: Suntem încrezători că putem face o partidă foarte bună cu Belgia. Vrem să-i facem fericiţi şi mândri pe români în continuare

Radu Drăguşin a declarat, vineri, că el şi colegii săi din echipa naţională sunt încrezători că pot face o partidă foarte bună cu Belgia, în grupele Euro 2024.

„Am fost fericiţi o perioadă după meciul cu Ucraina, dar a trecut, suntem pregătiţi pentru acest meci cu Belgia şi avem o energie şi o încredere în plus. Acest lucru ne dă un moral foarte bun. Este bine că suntem la mâna noastră, depindem doar de rezultatele noastre. Suntem încrezători că putem face o partidă foarte bună. Atât eu cât şi colegii mei avem un moral foarte bun. O să încerc alături de colegii mei să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat pozitiv mâine”, a spus Drăguşin, potrivit News.ro.

El a precizat că se aşteaptă la aceeaşi atitudine din partea publicului ca la meciul cu Ucraina. „Nu mă aştept la absolut nimic diferit faţă de meciul cu Ucraina. Sper să fie acelaşi entuziasm, să fie aceeaşi pasiune în tribune şi acasă la fel. Vrem să-i facem fericiţi şi mândri pe români în continuare”.

Florinel Coman: Belgia e o forţă a Europei, ne-am pregătit mental

Echipa naţională de fotbal a Belgiei reprezintă o forţă a Europei, consideră jucătorul Florinel Coman, care a precizat într-un interviu că „Tricolorii” s-au pregătit mental pentru confruntarea cu echipa lui Kevin De Bruyne şi Romelu Lukaku, de sâmbătă, de la EURO 2024.

„Da, este un meci cu o echipă foarte bună, o forţă a Europei, cu jucători la cel mai înalt nivel. Dar cred eu că forţa grupului îşi poate spune din nou cuvântul. Ne-am pregătit mental, cu siguranţă că este nevoie de asta. La acest nivel, dacă nu eşti puternic mental, nu poţi face faţă. Până acum ne-au ieşit şi execuţiile, avem jucători de execuţie care pot câştiga un meci”, a declarat Coman într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al Federaţiei Române de Fotbal.

El a recunoscut că în faţa unor jucători precum Kevin De Bruyne şi Romelu Lukaku există întotdeauna o presiune: „Presiunea se simte. Dacă nu ai presiune, nu eşti unde trebuie. La acest EURO este clar că este presiune, dar până la urmă este Campionatul European, toţi ştim ce tip de jucători sunt aici. Noi trebuie să ne autodepăşim”.

Florinel Coman consideră că nucleul de jucători format la Campionatul European de tineret din 2019 este foarte important pentru echipa naţională de astăzi.

„Contează nucleul format în 2019, pentru că majoritatea am făcut junioratul împreună, am ţinut legătura. Eu cred că acest criteriu contează foarte mult. Mereu vorbim când putem, păstrăm legătura, suntem foarte uniţi şi foarte deschişi. Nicolae Stanciu este ceea ce avea nevoie România pentru a face performanţă. El a fost deja la un EURO, este un lider, clar, asta se vede. Dar nu este autoritar, glumeşte cu noi, îi place şi lui să fie tânăr, este ce trebuie”, a adăugat Coman.

Ianis Hagi: Partida cu Belgia va fi total diferită de cea cu Ucraina

Mijlocaşul Ianis Hagi se aşteaptă ca înfruntarea cu Belgia să fie o partidă cu totul diferită faţă de cea din prima etapă a grupei, cu Ucraina, dar s-a arătat încrezător în calităţile individuale ale „Tricolorilor”.

„Este o partidă dificilă, total diferită faţă de cea din prima etapă a Campionatului European, însă avem curaj, avem încredere, ne ştim capacităţile. Sper ca Mister să fie din nou inspirat şi noi să ascultăm ce avem de făcut la nivel tactic. Apoi calităţile individuale vor ieşi de la sine. În ultimul an şi jumătate, când cineva a trebuit să iasă la rampă, a ieşit, iar acum cu siguranţă vor veni din nou momentele individuale bune”, a declarat Ianis Hagi într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al Federaţiei Române de Fotbal, potrivit Agerpres.

El a precizat că îi tratează cu respect pe jucătorii belgieni, dar s-a arătat încrezător în capacităţile fotbaliştilor români, potrivit Agerpres.

„Mie mi se pare că respectul este întotdeauna în fotbal, noi aşa am fost crescuţi. Mereu vom avea respect faţă de adversar, însă când intrăm pe teren noi ştim cât de buni suntem. Suntem făcuţi să avem performanţe, pentru că aşa am fost crescuţi. Şi avem şi foamea, motivaţia, ambiţia, să continuăm la fel. Victoria cu Ucraina a fost o surpriză pentru o ţară întreagă, dar pentru noi, nu. Pentru că ne cunoşteam puterile, ştiam capacitatea de a juca la acest nivel, iar eu cred că va fi doar începutul”, a adăugat acesta.

Dilema selecționerului Belgiei, înainte de meciul cu România

Belgia a pierdut primul meci de la turneul final, cu Slovacia, scor 0-1. Acum, speranțele „Diavolilor Roșii” de a se califica în optimile Campionatului European se leagă de meciul cu România.

Domenico Tedesco (38 de ani), selecționerul Belgiei, se confruntă cu o dilemă în privința alcătuirii „primului 11”  pe care să-l utilizeze împotriva României, după cum relatează presa belgiană, relatează Digi Sport

Domenico Tedesco este pus să aleagă între Maxim De Cuyper și Yannick Carrasco în poziția de fundaș stânga.

În meciul cu Slovacia, selecționerul belgienilor a decis să-l titularizeze în flancul stâng al apărării pe Yannick Carrasco (30 de ani), un jucător de profil ofensiv, deși l-a avut la dispoziție pe Maxim De Cuyper (23 de ani) care este un fundaș lateral stânga autentic.

Această alegere a selecționerului Belgiei a fost contestată de jurnaliștii belgieni, care au susținut că trebuia să înceapă din primul minut pe această poziție cu De Cuyper, scrie Digi Sport.

Acum, Rik de Mil (42 de ani, fostul antrenor al lui Club Brugge) și Kevin Mirallas (36 de ani, fostul jucător al naționalei Belgiei), au spus la unison că împotriva „Tricolorilor” ar trebui să înceapă din primul minut în flancul stâng Maxim de Cuyper.

„Pentru mine, De Cuyper trebuie să joace. L-am avut la Club Brugge, îl cunosc foarte bine. Dar, mai presus de toate, îmi place să joc cu jucători în poziția corectă”, a spus De Mil. „Este într-adevăr timpul. Nu avem un fundaș stânga!”, a completat Mirallas, citat de Walfoot.be. 

Oricine va fi titular pe poziția de fundaș stânga, fie Yannick Carrasco sau Maxim de Cuyper, acesta îl va înfrunta pe Dennis Man (25 de ani), extrema dreaptă care a reușit două assist-uri în meciul cu Ucraina. 

Va fi show și înaintea duelului cu Belgia. Fanii României vor defila cu steaguri și bannere către stadion

Aproximativ 40.000 de spectatori au fost prezenți luni pe Fussball Arena la meciul România - Ucraina 3-0. Însă, în Marienplatz, din Munchen, numărul românilor a fost mult mai mare. Spectacolul se va repeta și astăzi, când este programat al doilea meci al nostru din Grupa E.

Pe Cologne Stadium, din Koln, nu vor mai fi la fel de mulți români ca la Munchen, pentru că arena are doar 50.000 de locuri, dar susținătorii „Tricolorilor” promit să facă iar spectacol și să-și facă simțită prezența. 

Astăzi, unul dintre cele mai aşteptate momente dedicate suporterilor români în timpul Euro 2024 din Germania va fi Parada Fanilor din Koln (Fan Walk), dinaintea meciului, informează FRF.

Fanii vor avea astfel ocazia să meargă împreună către stadion, într-un grup organizat, pe un traseu care se va întinde pe aproximativ doi kilometri şi va dura în jur de 40 de minute. Pe parcursul acestui traseu, fanii vor primi mici drapeluri tricolore şi vor defila cu steaguri şi bannere către stadion.

Parada Fanilor către stadionul din Koln va începe la ora locală 18:30, iar fanii sunt aşteptaţi la punctul de întâlnire de la ora 18:00 ca să facă poze, să se picteze pe faţă şi să primească steagurile şi bannerele pentru meci.

  • Locaţie punct de întâlnire Fan Walk Koln: Josef Lammerting-Allee – Vezi hartă
  • Ora întâlnirii: 22 iunie, ora locală 18:00
  • Ora de start: 22 iunie, ora locală 18:30

Una dintre cele mai frumoase privelişti cu celebrul Dom din Koln este probabil din Tanzbrunnen, locul unde va fi amplasat şi perimetrul dedicat fanilor români.

Situat pe partea opusă a Domului, pe marginea fluviului Rin, spaţiul va beneficia şi de un ecran imens unde pot fi urmărite meciurile, dar va cuprinde şi numeroase activităţi şi concursuri speciale.

  • Locație în Koln: Tanzbrunnen – Vezi hartă
  • Program: 22 iunie, începând cu ora locală 14:00

Aici, suporterii tricolori se vor bucura de numeroase activităţi interactive, jocuri distractive şi multe alte surprize, precum:

  • Începând cu 14:30: sesiune de poze şi autografe cu foşti jucători ai naţionalei României: Marius Niculae şi Lucian Sănmărtean
  • Concursuri din două în două ore în care suporterii pot câştiga tricoul de joc al naţionalei României, tricouri semnate de jucatori si kituri de suporteri (înscrierea se va realiza prin aplicaţia Tricolorii).
  • Activități tip turneu, dedicate jocurilor cu mingea (Football Cage şi Subsoccer Table).
  • Secvenţe din filmul „În inima naţionalei”, difuzate pe ecrane într-un vestiar special amplasat în „cornerul” României.
  • Multe oportunităţi de poze inedite şi interacţiune cu instalaţii deosebite.

De asemenea, fanii români vor avea la dispoziţie şi un Fan Embassy, unde pot afla informaţii utile pentru călătoria la Koln, inclusiv cum să ajungă la Fan Zone, Fan Walk şi stadion. Acesta va fi amplasat în centrul vechi, chiar lângă Dom.

Lotul României pentru EURO 2024

PORTARI
Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 21 selecţii/0 goluri marcate), Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 11/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI
Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 17/1), Vasile Mogoş (CFR Cluj, 7/0), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 17/0), Bogdan Racoviţan (Rakow Czestochowa/Polonia, 2/0), Adrian Rus (FC Pafos/Cipru, 20/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 27/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 35/2);

MIJLOCAȘI
Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 17/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 18/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 37/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 55/3), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 70/14), Adrian Şut (FCSB, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 18/0), Dennis Man (Parma/Italia, 24/7), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 21/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 35/5), Florinel Coman (FCSB, 15/1);

ATACANȚI
Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 11/2), George Puşcaş (Bari/Italia, 42/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 2/0).

Programul din grupa României la EURO 2024

  • 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina 3-0
  • 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia 0-1
  • 21 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, 1-2
  • 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, 2-0
  • 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
  • 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart

Programul și rezultatele meciurilor de la EURO 2024

Grupe:

14 iunie

1. Germania - Scoția (Munchen), 5-1

15 iunie

2. Ungaria - Elveția (Koln), 1-3
3. Spania - Croația (Berlin), 3-0
4. Italia - Albania (Dortmund), ora 2-1

16 iunie

5. Polonia - Olanda (Hamburg), 1-2
6. Slovenia - Danemarca (Stuttgart), 1-1
7. Serbia - Anglia (Gelsenkirchen), ora 0-1

17 iunie

8. România - Ucraina (Munchen) ora 3-0
9. Belgia - Slovacia (Frankfurt), 0-1
10. Austria - Franța (Dusseldorf), ora 0-1

18 iunie

11. Turcia - Georgia (Dortmund), 3-1
12. Portugalia - Cehia (Leipzig), 2-1

19 iunie

13. Croația - Albania (Hamburg), 2-2
14. Germania - Ungaria (Stuttgart), 2-0
15. Scoția - Elveția (Koln), 1-1

20 iunie

16. Slovenia - Serbia (Munchen), 1-1
17. Danemarca - Anglia (Frankfurt), ora 1-1
18. Spania - Italia (Gelsenkirchen), ora 1-0

21 iunie

19. Slovacia - Ucraina (Dusseldorf), 1-2
20. Polonia - Austria (Berlin), ora 1-3
21. Olanda - Franța (Leipzig), 0-0

22 iunie

22. Georgia - Cehia (Hamburg), ora 1-1
23. Turcia - Portugalia (Dortmund), ora 0-3
24. Belgia - România (Koln), ora 22:00

23 iunie

25. Elveția - Germania (Frankfurt), ora 22:00
26. Scoția - Ungaria (Stuttgart), ora 22:00

24 iunie

27. Croația - Italia (Leipzig), ora 22:00
28. Albania - Spania (Dusseldorf), ora 22:00

25 iunie

29. Olanda - Austria (Berlin), ora 19:00
30. Franța - Polonia (Dortmund), ora 19:00
31. Anglia - Slovenia (Koln), ora 22:00
32. Danemarca - Serbia (Munchen), ora 22:00

26 iunie

33. Slovacia - România (Frankfurt), ora 19:00
34. Ucraina - Belgia (Stuttgart), ora 19:00
35. Cehia - Turcia (Hamburg), ora 22:00
36. Georgia - Portugalia (Gelsenkirchen), ora 22:00

Optimi 

29 iunie

37. 2A - 2B (Berlin), ora 19:00
38. 1A - 2C (Dortmund), ora 22:00

30 iunie

39. 1C - 3D/E/F (Gelsenkirchen), ora 19:00
40. 1B - 3A/D/E/F (Koln), ora 22:00

1 iulie

41. 2D - 2E (Dusseldorf), ora 19:00
42. 1F - 3A/B/C (Frankfurt), ora 22:00

2 iulie

43. 1E - 3A/B/C/D (Munchen), ora 19:00
44. 1D - 2F (Leipzig), ora 22:00

Sferturi de finală 

5 iulie

45. W39 - W37 (Stuttgart), ora 19:00
46. W41 - W42 (Hamburg), ora 22:00

6 iulie

47. W40 - W38 (Dusseldorf)
48. W43 - W44 (Berlin)

Semifinale

9 iulie

49. W45 - W46 (Munchen), ora 22:00

10 iulie

50. W47 - W48 (Dortmund) , ora 22:00

Finala

14 iulie

51. W49 - W50 (Berlin), ora 22:00

Grupele de la EURO 2024

Grupa A

  • Germania
  • Scoția
  • Ungaria
  • Elveția

Grupa B

  • Spania
  • Croația
  • Italia
  • Albania

Grupa C

  • Slovenia
  • Danemarca
  • Serbia
  • Anglia

Grupa D

  • Polonia
  • Olanda
  • Austria
  • Franța

Grupa E

  • Belgia
  • Slovacia
  • România
  • Ucraina

Grupa F

  • Turcia
  • Georgia
  • Portugalia
  • Cehia

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”