Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz în liga secundă, după 2-2 cu AS St Etienne

Data actualizării: Data publicării:
boloni la marginea terenului
Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz în liga secundă. Foto: Profimedia

Echipa franceză FC Metz, condusă de tehnicianul român Ladislau Boloni, a retrogradat duminică în liga secundă franceză, după ce a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu AS St Etienne, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare în Ligue 1.

Meciul de baraj disputat pe Stade Saint-Symphorien a început prost pentru echipa lui Laszlo Boloni, care a rămas în zece încă din minutul 5, când Diallo a primit direct cartonaşul roşu. Cu toate acestea, Metz a condus cu 2-0 în minutul 25, după ce a deschis scorul prin Camara (min. 17) şi l-a majorat în minutul 25, din penalti, prin Mikautadze. Oaspeţii au pus pe tabelă însă un gol în minutul 35, prin Pétrot, şi primele 90 de minute s-au încheiat cu acelaşi scor ca şi partida tur, 2-1, însă în favoarea gazdelor, şi s-a intrat în prelungiri.

Metz a ratat două bune ocazii, însă St Etienne a lovit în minutulo 116, prin Wadji, care a semnat golul egalizator şi meciul s-a încheiat 2-2, potrivit News.ro.

Învingătoare în meciul tur cu 2-1, AS St Etienne a promovat în Ligue 1, în timp ce Metz a retrogradat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri