Gică Hagi, dezlănțuit împotriva unor oficiali de la Rangers în legătură cu situația lui Ianis: O poveste urâtă

Data publicării:
gica hagi la o conferinta de presa
Foto: Captură Digi Sport

Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al Farului, a vorbit despre situația în care se află Ianis Hagi (25 de ani) la Rangers, la conferința de presă de la finalul meciului cu UTA, scor 1-1, în etapa a 7-a a SuperLigii, relatează Digi Sport.

În prezent, Ianis Hagi se antrenează cu echipa a doua a celor de la Rangers, după ce antrenorul Philippe Clement i-a transmis că nu se mai bazează pe serviciile sale.

Ianis Hagi mai are un an de contract cu Rangers, iar în această perioadă a fost dorit de Rapid, însă a refuzat propunerea. Gică Hagi a transmis că fiul său nu va reveni în România decât la Farul.

La conferința de presă de la finalul meciului cu UTA, Gică Hagi nu a mai rezistat și a spus cum a ajuns Ianis Hagi să se antreneze la echipa a doua a lui Rangers. El a vorbit despre „interese meschine” din partea antrenorului și directorului sportiv de la Rangers în cazul fiului său.

„Am dat răspunsul. El nu vine. Rămâne afară. El are contract cu Rangers. Ce se întâmplă cu el la Rangers e o poveste. O poveste urâtă din partea celor care au făcut-o.

Nu am vrut să vorbesc, dar atât spun. Și le transmit și celor de la acolo, urâtă. Un jucător care a fost cel mai bun tânăr al lor s-a accidentat acolo, s-a dus să joace și s-a întors. Și se antrenează singur sau cu cine se antrenează.

Dacă în Europa de Vest se întâmplă asta, ce pretenții să mai avem noi din România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare se întâmplă așa ceva, scuzați-mă. Ce pot eu să înțeleg de aici din România, care am jucat fotbal la nivelul cel mai mare?

Tac din gură. Ianis nu vine în România. El a dovedit că poate acolo. A fost cel mai bun jucător al lui Rangers. Am văzut câte se scriu. Când a fost Ianis la Rangers, au câștigat campionatul. Când nu a mai fost el, nu au mai câștigat campionatul.

El s-a accidentat pentru Rangers, dar când îl tratezi așa, unde am ajuns? Mai dă câte una. Te adaptezi. Foarte dur pentru un jucător care a făcut orice pentru Rangers. Cum să nu te antrenezi cu prima echipă? Unde au ajuns interesele astea?

El nu are 35 de ani. E singurul jucător care a fost la EURO. Nu credeam că se va ajunge la interese meschine. E grav că se întâmplă așa ceva. E wow. Ce pretenții să mai avem noi în România?

A fost trimis la echipa a doua sau să se antreneze singur. Antrenorul i-a zis cu directorul sportiv. E dureros. Un jucător care e iubit și valoros. Cu el au luat campionatul, fără el nu. E o întâmplare?

Dacă s-a ajuns la așa ceva, înseamnă că în România e posibil orice. El mai are contract un an cu Rangers. Chestia gravă e că s-a întors și nu se antrenează cu prima echipă.

El a fost cel mai bun și acum nu mai e că vine un antrenor și un director. E dur dacă se întâmplă așa ceva. Îmi pare rău, dar viața merge înainte”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.

Lui Ianis Hagi îi crește salariul dacă mai joacă un meci la Rangers

Conducerea lui Rangers ar fi decis să-l trimită pe Ianis Hagi la echipa a doua a clubului din rațiuni financiare. De fapt, ca urmare a unei clauze din contract.

În angajament scrie că, în momentul în care bifează meciul cu numărul 100 la Rangers, lui Ianis Hagi îi crește salariul cu 7.000 de euro pe săptămână. Acum, internaționalul român are 99 de meciuri jucate la prima echipă a lui Rangers.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...