Fanii i-au cerut lui Becali demiterea lui Dică. Patronul FCSB, huiduit de suporteri: „Am furat şi mi-a dat Dumnezeu blestem”

Data actualizării: Data publicării:
becali suporteri

Gigi Becali a fost aşteptat de sute de fani la ieşirea de la Arena Naţională, care i-au cerut demiterea antrenorului Nicolae Dică şi i-au reproşat cedarea lui Florin Niţă. Becali a intrat în dialog cu aceştia şi a sfârşit prin a fi huiduit. Omul de afaceri le-a declarat jurnaliştilor că el este vinovat pentru că l-a "furat" pe portarul Andrei Vlad de la CSU Craiova şi Dumnezeu l-a pedepsit, prin faptul că goalkeeper-ul a greşit decisiv în meciul retur cu Rapid Viena din play-off-ul Ligii Europa.

„Calificarea s-a pierdut acolo, dar am primit şi o pedeapsă: am furat un portar şi mi-a dat Dumnezeu blestem. Cu furtul m-a pedepsit Dumnezeu. L-am furat pe Vlad şi Vlad mi-a pierdut calificarea. Aşa se spunea, că era un Messi al portarilor. Dar dacă era aşa, era al Craiovei, nu era al meu. M-am păcălit atunci, nu am ştiut despre ce e vorba. Acum ne axăm pe campionat şi cu asta, basta. O să mai dăm din jucători, pentru că nu avem ce să facem. Nu se pune problema cu Teixeira (n.r. - să plece), acum sunt la cald, mâine o să vedem, eu acum gândesc că e pedeapsa lui Dumnezeu, că l-am furat pe Vlad. Dacă ai un portar ca ăsta nu poţi să te califici. Mingea era afară un metru şi el a băgat-o în gol. În plus, făcea circ pe teren. L-am sunat la pauză pe MM şi i-am spus să nu mai facă circ. El face filozofie în poartă, circăraie. <Joacă simplu, ce faci, dansezi în poartă?> Mâine o să-i spun şi eu, ai talent, dar nu mai dansa în poartă. Mi-a zis MM că e distrus, ce să-i mai spun că e cu capul în nori. Aşa a vrut Dumnezeu, nu mai dau vina pe nimeni, vina e a mea. eu l-am furat pe portar şi Dumnezeu m-a pedepsit. Pot să spun că este una dintre cele mai grele înfrângeri ale mele pentrru că niciodată nu mi-am dorit o victorie de genula acesta şi să o fi ratat-o. Acum, 2-0 să ai la pauză... nu mă mai aşteptam să iau gol", declarat Becali, după meci, la Arena Naţională. 

Întrebat dacă Nicolae Dică va rămâne antrenor, Becali a răspuns: „Pentru ce (n.r. - să-l dea afară)? Păi, ce? Ce vină are Dică când un portar bagă mingea în poartă? Trebuia să mai luăm un portar sau să vină Stăncioiu, dar el dansează în poartă, crede că e la dans. Nu banii mă interesează că i-am pierdut, cu coeficienul. Va fi foarte greu să mai ajungem în grupe pentru că nu mai avem coeficient.”

Formaţia FCSB a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a fost eliminată de echipa austriacă Rapid Viena. FCSB a câştigat, joi, pe Arena Naţională, meciul cu Rapid Viena, scor 2-1 (2-0), dar în tur a pierdut, scor 1-3. În minutul 90+1, Bălaşa a fost eliminat.

Golurile au fost marcate de Gnohere '12 şi Roman '45+2 pentru FCSB, respectiv Sonnleitner '63, pentru Rapid Viena.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile