Echipa Al Nasr Dubai, antrenată de românul Dan Petrescu, a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei până în 2019, pentru că l-a înregistrat cu un pașaport fals indonezian pe jucătorul brazilian Wanderley. Fotbalistul a fost suspendat la rândul său pentru trei luni, a anunțat vineri Confederația Asiatică de Fotbal (AFC).
Al Nasr, care nu se calificase pentru ediția 2017 a competiției, nu va fi autorizată să se alinieze nici în 2018 și va putea reveni în AFC Champions League abia în 2019, după doi ani de perioadă probatorie, relatează Agerpres.
Clubul va trebui, totodată, să achite o amendă de aproximativ 50.000 de dolari și să ramburseze suma de 340.000 de dolari primită în 2016 pentru parcursul încheiat în sferturile de finală.
Comisia de disciplină a AFC l-a amendat, de asemenea, cu 10.000 de dolari pe atacantul Wanderley (28 ani), care putea reveni pe gazon abia pe 2 decembrie, după suspendarea sa provizorie dictată la începutul lunii septembrie.
„Al Nasr poartă în mare măsura responsabilitatea acestei încălcări (de regulament), pentru că a obținut în mod deliberat un pașaport indonezian, în scopul de a ocoli regula de '3+1', iar angajații săi nu au fost onești cu AFC”, a precizat forul fotbalistic asiatic într-un comunicat.
Wanderley este, la rândul său, responsabil că a acceptat să fie înregistrat în fals ca indonezian, în condițiile în care el nu deține cetățenia respectivei țări, a adăugat AFC.
Regula '3+1' prevede că echipele din cadrul Confederației Asiatice de Fotbal pot alinia patru jucători străini, însă unul dintre aceștia trebuie să fie în mod obligatoriu asiatic.
Fostul internațional român Dan Petrescu a fost prezentat oficial ca antrenor al echipei Al Nasr Dubai pe 1 noiembrie, înlocuindu-l pe sârbul Ivan Jovanovic.