DERBY DE ROMÂNIA. Mircea Rednic: Dacă Steaua ne va lăsa să facem spectacol, atunci vom face

Data publicării:
mircea rednic dinamo foto fcdinamo ro 08 08 2015 1

Foto: FCDINAMO.ro 

Am făcut o analiză serioasă a Stelei, au jucători foarte buni, joacă acasă și cred că sunt și motivați după infrângerea cu Partizan. Știu că au trecut patru ani de când nu am mai câștigat împotriva celor de la Steaua și suntem pregătiți de acest lucru. Au înțeles și jucătorii străini ce meci este acesta, pentru că se tot vorbește de el de două săptămâni. Nu poți să zici că putem face spectacol, pe mine mă interesează mai mult punctele. Dacă Steaua ne va lăsa să facem spectacol, atunci vom face, dar nu cred că ne lasă”, a spus Rednic înaintea duelului cu rivalii din Ghencea.

Tehnicianul grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare a precizat că toți dinamoviștii sunt motivați pentru derby. „Avem trei probleme medicale, una pe care nu o putem rezolva până la meciul de mâine, Starokin are o problemă la genunchi și nu face parte din lot, iar Filip și Gavrilă au fost menajați. În rest, toată lumea e pregătită, vom iesi și la un film, băieții sunt motivați. Am avut o întâlnire și cu o parte a galeriei, o discuție amicală pozitivă, dar nu cred că mai era nevoie pentru că jucătorii știu ce înseamnă un meci cu Steaua”, a adăugat antrenorul lui Dinamo.

Rednic a recunoscut, totodată, că echipa sa va avea parte de „un meci foarte greu”, pe care îl consideră „cel mai important de până acum”, și îl va face să-și dea seama „la cel nivel” se află elevii săi în acest moment.

Steaua și Dinamo se află pe locurile 3, respectiv 4 în clasamentul Ligii I, la egalitate de puncte (8) după primele patru etape, ambele cu câte 2 victorii și 2 egaluri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri