CNCD: Regula jucătorului sub 21 de ani nu discriminează

Data publicării:
jucatori

Regula jucătorului sub 21 de ani nu are caracter discriminatoriu şi poate fi aplicată în continuare, potrivit unei decizii luate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, informează digisport.ro.

jucatori

CNCD constată, într-un document trimis Federației Române de Fotbal, că inițiativa tratamentului diferențiat pe criterii de vârstă este justificată în mod obiectiv și rezonabil de un scop legitim, mijloacele de realizare sunt corespunzătoare și necesare, iar măsura este proporțională cu scopul, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Instituția își fundamentează poziția clară privind faptul că scopul introducerii acestei reguli este legitim și rezonabil, inclusiv prin poziția Curții Europene de Justiție a Comisiei Europene, care a reținut că menținerea unui echilibru între interesul cluburilor de a obține un anumit rezultat sportiv/anumite performanțe sportive și încurajarea acestora de a legitima și antrena jucători tineri trebuie considerat ca fiind un scop legitim.

În acelaşi timp, CNCD este de părere că metoda la care a recurs FRF nu numai că este una adecvată și necesară pentru atingerea scopului legitim, dar este și una efectivă.

„Astfel de reguli contribuie la atingerea unui echilibru între interesele ce se manifestă în viața fotbalistică, sprijinind jucătorii tineri, se mai precizează în document.

Astfel, regula obligă cluburile de fotbal să dezvolte strategii sportive pe termen lung în privința promovării jucătorilor tineri, a bazei de selecție la nivel de juniori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri