Campionatul Mondial din Brazilia a debutat cu violenţe. Sute de manifestanţi s-au bătut cu forţele de ordine

Data publicării:
violente

Este una dintre cele mai tensionate ediţii dintre cele 20 ale Campionatului Mondial de Fotbal. Majoritatea brazilienilor sunt supăraţi pe guvern pentru că a cheltuit sume colosale pentru organizarea Cupei. Nu doar protestele sunt problema, ci şi întârzierile organizatorilor.

Chiar şi astăzi, stadionul din Sao Paulo nu era gata. Muncitorii lucrau încă pe schele şi la amenajarea tribunelor.

Pe alt stadion, gazonul era departe de forma necesară pentru un meci. Dincolo de toate acestea, sute de mii de turişti sunt aşteptaţi în cele 12 oraşe care găzduiesc meciurile, iar partide mai mult sau mai puţin oficiale se dispută peste tot, de la stadioanele din Ţara Cafelei până în spaţiu, pe Staţia Spaţială Internaţională.

21 de lideri mondiali şi-au anunţat prezenţa la Cupa Mondială de Fotbal din Brazilia. Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, vicepreşedintele american Joe Biden şi regele Philippe al Belgiei sunt doar câţiva dintre invitaţii de seamă care vor lua loc în tribune. Aproximativ un miliard de dolari au fost cheltuiţi pentru asigurarea securităţii, pe perioada desfăşurării competiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri