Ambasada Suediei la Bucureşti a postat, sâmbătă seară, pe Facebook, după confruntarea dintre naţionala suedeză şi selecţionata României, scor 2-1, un mesaj prin care le mulţumeşte “tricolorilor” pentru meci şi le urează succes în continuare în campania pentru Euro-2020.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
“Mulţumim pentru meci, Echipa naţională de fotbal a României! Succes în următoarele partide şi ne revedem în România pe 15 Noiembrie!”, este mesajul ambasadei Suediei.
Reprezentativa României a început campania de calificare pentru Campionatul European din 2020 cu o înfrângere în faţa Suediei, sâmbătă seară, la Solna, scor 2-1 pentru gazde. Meciul a contat pentru grupa F preliminară a competiţiei de anul viitor.
Au marcat pentru gazde Quaison ’33 şi Claesson ’40. Tricolorii au înscris prin Keşeru ’58.
Următorul joc al “tricolorilor” este programat marţi, 26 martie, de la ora 21.45, pe stadionul echipei CFR Cluj, contra Insulelor Feroe.