Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, cel mai longeviv președinte de club din fotbalul românesc, supranumit ”Lordul”, a încetat din viaţă noaptea trecută, la vârsta de 80 de ani, informează News.ro.
În ultima vreme, Pădureanu a fost internat la Secţia de Oncologie al Spitalului Judeţean Bistriţa, el suferind de un cancer generalizat, care s-a adăugat altor boli : diabet, probleme cardiace, Alzheimer.
Recent, i-a fost detectat recent un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază, era hrănit doar prin perfuzii, reuşea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur a devenit aproape imposibilă.
Jean Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936. Întreaga sa activitate în fotbal este legată de numele a două cluburi, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa. A fost considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei", un sistem de aranjare a meciurilor în prima divizie fotbalistică, prin care erau stabilite echipele care retrogradau, dar şi unele dintre cele de la vârful ierarhiei.
Pădureanu a început fotbalul la Universitatea Craiova în 1950, unde a evoluat pe postul de fundaş dreapta, iar din 1958 a fost angajat doar la Gloria Bistriţa, până în 2013. După încheierea activităţii de fotbalist a fost numit, în 1964 în funcţia de vicepreşedinte al grupării bistriţene, în perioada 1995-2015 fiind preşedintele clubului.
În lumea fotbalului a fost numit "Lordul" sau "Tata Jean", fiind considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei" şi acuzat în mai multe rânduri în organizarea unor meciuri trucate, fără a putea fi dovedite vreodată.
În 2013 s-a retras din activitate, devenind preşedinte de onoare al clubului Gloria Bistriţa, în semn de respect pentru activitatea sa numele stadionului din Bistriţa devenind "Jean Pădureanu".
La 4 martie 2014 a fost condamnat la 3 ani şi patru luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor", fiind găsit vinovat de către instanţă pentru declararea unor sume mai mici în cazul transferurilor fotbaliştilor Ionel Ganea şi Lucian Sânmărtean la cluburile VfB Stuttgart, respectiv Panathinaikos Atena. A fost eliberat condiţionat după un an şi trei luni, în perioada detenţiei fiind grav bolnav.