Familia lui Pele a venit la spital, în ajunul Crăciunului. Starea marelui fotbalist este tot mai gravă

Data publicării:
fotografie de familie
Rudele lui Pele s-au întâlnit sâmbătă, în ajunul Crăciunului, la căpătâiul fostului mare fotbalist brazilian FOTO: Instagram/ Kely Nascimento

Rudele lui Pele s-au întâlnit sâmbătă, în ajunul Crăciunului, la căpătâiul fostului mare fotbalist brazilian, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat recent, potrivit postărilor lor de pe reţelele sociale, informează AFP, citată de Agerpres.

Pele, în vârstă de 82 de ani, care suferă de cancer de colon descoperit în septembrie 2021, este internat la Sao Paulo de la sfârşitul lunii noiembrie. Cancerul "progresează" şi Pele primeşte "un tratament mai intensiv" din cauza unei "insuficienţe renale şi cardiace", a anunţat, miercuri, spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde el este internat.

După miezul nopţii în Brazilia, Kely Nascimento, una din fiicele lui Pele, a postat pe Instagram o fotografie în care apar actuala soţie a fostului fotbalist, Marcia Aoki, şi alţi membri ai familiei la spitalul Albert Einstein, dar fără el.

"Aproape toţi. Crăciun fericit. Recunoştinţă, dragoste, unire, familie. Esenţa Crăciunului. Vă mulţumim tuturor pentru toată dragostea şi lumina pe care ni le transmiteţi", a scris Kely Nascimento lângă această fotografii.

Fiul său, Edinho, a postat anterior o fotografie în care îl ia de mână pe Pele, fotografie însoţită de mesajul: "Tată, puterea mea este cu tine".

Edinho, directorul tehnic al clubului de fotbal Londrina din statul Parana (sud), a venit sâmbătă la spitalul Albert Einstein, unde erau două dintre surorile sale, Flavia şi Kely Nascimento, care au fost foarte prezente lângă Pele în ultimele zile.

"A venit", a scris pe Instagram Kely Nascimento, lângă fotografiile în care apar Edinho şi fiicele sale, Sophia şi Stephany Nascimento.

Edinho a venit după ce se scuzase în ajun că nu poate fi lângă tatăl său. "Mi-ar plăcea să fiu acolo, însă astăzi am nişte angajamente aici. Nu sunt medic, nu aş putea fi de mare ajutor", a declarat el vineri pentru ziarul Estadao.

Kely Nascimento a postat vineri seara pe Instagram o fotografie emoţionată în care îşi îmbrăţişează tată, imobilizat la pat, fotografie însoţită de mesajul "încă o noapte împreună".

Pele, fostul atacant al echipelor Santos FC şi New York Cosmos, este singurul jucător din istorie care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970).

Pele a urmărit şi finala Cupei Mondiale din Qatar din spitalul în care se află internat.

În timpul Mondialului, el l-a văzut pe Neymar egalând recordul său de goluri pentru Selecao (77).

Cel care este considerat de mulţi cel mai mare fotbalist din toate timpurile a primit numeroase mesaje de susţinere după ce a fost internat, de exemplu din partea starului francez Kylian Mbappe. "Rugaţi-vă pentru Rege", a cerut acesta pe Twitter.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...