Emmanuel Macron vrea să vadă Franța în „top 5” la Jocurile Olimpice de la Paris. Care sunt predicțiile pentru sportivii francezi

Data actualizării: Data publicării:
Allucution du President Macron sur France 2
Foto: Emmanuel Macron, președintele Franței/ Sursa foto: Profimedia Images 307447 2024-07-22 Macron, Emmanuel,Image: 891853923, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat, într-un interviu acordat marţi postului de televiziune France 2, că obiectivul delegaţiei ţării sale la Jocurile Olimpice de la Paris îl reprezintă plasarea "în top 5" în clasamentul pe medalii.

"Trebuie să fim în top 5", a spus Macron cu trei zile înaintea ceremoniei de deschidere, care nu va avea loc pe un stadion, ci pe fluviul Sena, o premieră în istoria Olimpiadelor moderne, notează Agerpres.

"Am investit ca niciodată în Franţa în ultimii şapte ani. Am reinvestit în pregătire şi sprijin pentru sportivii noştri, în veniturile lor şi în stabilitate. Avem atât de mulţi sportivi de nivel înalt care, înainte, erau sub pragul sărăciei. Nu mai sunt pentru aceste Jocuri", a subliniat Macron.

"Am văzut pronosticurile britanice, care sunt deseori suficient de bune: cu top 3, ei pun presiune pe noi. Claude Onesta (managerul general pentru înaltă performanţă al Agenţiei franceze pentru sport - n.red.) şi echipele sale au făcut o muncă excepţională. Am făcut maximum, există şi avantajul terenului propriu, dar după... Fără pronosticuri, dar trebuie să fim în top 5", a mai spus președintele Franței.

Înaintea primelor probe ale JO 2024 (fotbal şi rugby în VII, miercuri) şi cu trei zile înaintea ceremoniei de deschidere, societatea Gracenote a dat publicităţii marţi predicţiile sale finale.

Conform acestor predicţii, delegaţia franceză va obţine 60 de medalii, 27 de aur, 21 de argint şi 12 de bronz, un total care ar plasa ţara gazdă pe locul al treilea în clasamentul pe medalii, după SUA (112 medalii) şi China (86).

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri