Eduard Novak cere demisia șefului Federației de Schi. El a refuzat un loc în plus la JO 2022, dorit de cea mai bine clasată sportivă

Data publicării:
Ania Monica Caill
Ania Monica Caill. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul Sportului, Eduard Novak, i-a solicitat preşedintelui Federaţiei Române de Schi şi Biatlon să-şi asume răspunderea inclusiv prin demisie, după ce instituție pe care o conduce a refuzat locul suplimentar la schi alpin pentru fete primit de România pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie 2022).

Ania Monica Caill, sportivă născută în Franţa care reprezintă România și schioarea cel mai bine clasată în ierarhiile mondiale, a anunțat pe 18 ianuarie că Federația Română de Schi Biatlon a ales să trimită la Beijing o sportivă aflată pe locul 1.700 în clasamentul mondial, deși ea era mult mai bine clasată (locul 197) și că nu este pe listă pentru Olimpiadă de la Beijing. Ulterior, pe 25 ianuarie, Ania Caill a anunțat că României i-a fost oferit un loc suplimentar la schi alpin pentru fete la Jocurile Olimpice de la Beijing, datorită poziției ei în clasamentul mondial, însă federația română a decis să nu trimită niciun sportiv în plus, renunțând la acel loc.

Eduard Novak a cerut Federaţiei Române de Schi şi Biatlon şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, ca, în cazul în care mai este posibil, să facă toate demersurile ca un sportiv să ocupe locul pus la dispoziţie României, scrie Agerpres.

"În acest moment, ca reprezentant al Ministerului Sportului, deci al statului, care a investit atâţia bani în acest sport, consider că este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat şi că preşedintele Federaţiei Române de Schi şi Biatlon (Dan Gheorghe Mihoc, n. red.) trebuie să-şi asume răspunderea, inclusiv prin renunţarea la această funcţie, pentru că nu mi se pare că a înţeles care este rolul său. Dacă în acest moment mai există posibilitatea ca o a doua sportivă să ne reprezinte la Beijing la schi alpin, toată lumea, începând de la federaţie şi continuând cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, trebuie să facă toate demersurile pentru ca ea să fie inclusă în lot şi trimisă acolo şi mă aştept ca acest mesaj să fie corect înţeles", a scris Novak pe pagina sa de Facebook.

Ce spune FRSB despre noul loc primit și refuzat de România

Secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Puiu Gaspar, a declarat, miercuri, la Izvorani, că locul primit şi refuzat de România pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, la schi alpin, nu aparţine sportivei Ania Caill, fiind unul nenominal, realocat.

Săptămâna trecută, Comitetul Director al Federaţiei Române de Schi Biatlon a anunţat, într-un comunicat, că îşi menţine decizia de a nu o selecţiona pe schioarea Ania Caill pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie).

FRSB a precizat atunci că "participarea sportivilor de performanţă la competiţiile majore de obiectiv, printre care şi Jocurile Olimpice de iarnă, se face urmare a respectării unui traseu de pregătire şi de competiţii asumat în planurile de pregătire aprobate de Comitetul Director, în concordanţă cu obiectivele şi cu strategia stabilite în Adunările Generale. Obţinerea calificării conform baremurilor stabilite de federaţiile internaţionale nu reprezintă un criteriu exclusiv, mai importantă fiind încadrarea în criteriile de eligibilitate şi respectarea statutului, a normelor, a regulamentelor şi a codului etic".

Cum explică FRSB refuzarea suplimentar locului la JO 2022

Ministrul Novak consideră că decizia Federaţiei Române de Schi şi Biatlon de a refuza un loc-cotă nenominal la Jocurile Olimpice de la Beijing este "de neînţeles şi de neacceptat", după ce în ultimii ani a primit finanţări de la bugetul de stat de 10 milioane de euro.

"În cea de a doua fază, însă, prin retragerea Japoniei de la Jocurile Olimpice, s-au eliberat nişte locuri suplimentare, iar acestea au fost realocate, unul dintre ele revenind României. Şi abia acum avem o problemă cu adevărat, pentru că Federaţia Română de Schi şi Biatlon decide să refuze locul, să nu profite de această şansă şi să nu trimită încă o sportivă la Beijing. Din nou, nu vorbim despre persoane, vorbim despre principii! După ce în patru ani, din 2017 până în 2021, această federaţie a primit de la bugetul statului, prin Ministerul Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, suma de aproape 10 milioane de euro, ia decizia absolut de neînţeles şi de neacceptat să nu facă toate diligenţele pentru a încerca să convertească aceşti bani într-o medalie. Motivaţia pe care au invocat-o, când am cerut explicaţii, a fost că s-a constatat că nicio altă sportivă nu îndeplineşte criteriile stabilite pentru includerea în lotul olimpic", a mai scris Novak.

Referitor la decizia nominalizării sportivilor pentru locurile-cotă, Novak a afirmat că aceasta aparţine în totalitate federaţiilor.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...