Cum se va desfășura EURO 2020 anul viitor. Meciurile din play-off se joacă la finalul acestui an

Data actualizării: Data publicării:
MTVhN2QyODdmZmQ0N2Q4YmRhMDhjY2M2ZWJmZWI=.thumb
Foto: Getty Images

EURO 2020, reprogramat pentru anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în cele 12 oraşe prevăzute iniţial, printre care este şi Bucureştiul, iar meciurile din play-off, care vor decide ultimele echipe calificate, se vor disputa în octombrie şi noiembrie, a anunţat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), al cărei Comitet Executiv se desfăşoară miercuri şi joi.

Meciurile din play-off, care urmau să se dispute în luna martie, dar au fost amânate, se vor juca în octombrie şi noiembrie. România va întâlni Islanda în prima partidă a barajului pentru EURO 2020, informează Agerpres.

Liga Naţiunilor va începe în luna septembrie. În această competiţie, selecţionata României a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte Austria, Norvegia şi Irlanda de Nord.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, decizia fiind luată în urma unei teleconferinţe organizate, pe 17 martie, de forul continental cu toate cele 55 de federaţii naţionale. UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală.

Ediţia aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va disputa cel puţin două partide la Bucureşti.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...