Ce urmează pentru David Popovici? Omul din spatele performanțelor lui: „E important să aşezăm lucrurile cu răbdare”

Data actualizării: Data publicării:
david popovici pregatindu-se sa intre in bazin la JO 2020
David Popovici, înotătorul „revelație” al României, după Jocurile Olimpice de la Tokyo Foto: Profimedia

David Popovici este sportivul despre care s-a vorbit probabil cel mai mult în România în timpul Jocurile Olimpice de la Tokyo. Deși nu a luat nicio medalie, tânărul înotător, aflat încă la vârsta junioratului, a făcut senzație inclusiv în rândul competitorilor săi seniori și este văzut ca un sportiv cu un mare potențial.

La 16 ani, dincolo de performanța de a se califica la Jocurile Olimpice, David Popovici s-a clasat pe locul patru în finala de la 200 m liber, la două sutimi de medalia de bronz, pe locul şapte în finala de la 100 m liber, unde câștigătorul a stabilit un nou record olimpic, în timp ce la 50 m liber nu a reuşit să se califice în semifinale, competiția „rechinilor” fiind acerbă.

„Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul IV”, spunea David Popovici, cu o maturitate uluitoare, după finala de la 200 m liber. „Aştept să-mi reproşeze antrenorul, eu nu pot decât să mă bucur şi o să se bucure şi el, sunt sigur. Scopul meu iniţial nu a fost să iau medalie, a fost câştig cât de multă experienţă se poate, să le pot arăta tuturor la ce nivel pot să aduc crawl-ul”, explica David Popovici.

Citiți și: Robert Glinţă, după performanța lui David Popovici la JO 2020: Este un fenomen pentru întregul înot la nivel mondial

Antrenorul Adrian Rădulescu: Ne-am îndeplinit obiectivele la Tokyo

Antrenorul Adrian Rădulescu, omul din spatele performanţelor înotătorului David Popovici, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES că elevul său şi-a îndeplinit obiectivele fixate şi că nu va grăbi lucrurile în dezvoltarea lui sportivă.

„Ne-am dorit ca la probele de 200 şi 100 m liber să ajungem în finală, după care la 50 m eram conştienţi că o calificare în semifinală era destul de improbabilă şi am vrut doar să încerce să înoate un timp mai bun”, a explicat Adrian Rădulescu.

Până la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, antrenorul Adrian Rădulescu consideră că progresul elevului său trebuie gestionat cu răbdare şi cu siguranţă va avea şanse de a se califica în mai multe finale decât la Tokyo şi să obţină rezultate şi mai bune.

Întrebat cum a reuşit totuşi David Popovici să aibă resurse suficiente, după ce cu puțin timp înainte de Jocurile Olimpice a fost la Campionatul European de Juniori de la Roma, unde a avut o prestație excepțională, Adrian Rădulescu spune că e vorba e pregătirea pe care el a făcut-o și de capacitatea lui din punct de vedere psihic de a rămâne conectat la competiţie. „Dar pregătirea pe care a făcut-o înainte pentru aceste două competiţii a fost principalul lui atu”, a punctat antrenorul.

adrian radulescu antrenor david popovici
Antrenorul Adrian Rădulescu este omul din spatele performanțelor lui David Popovici Foto: captură video Digi24

Ce competiții îl așteaptă pe David Popovici

Următoarea competiţie importantă la care va participa David Popovici este Campionatul European de seniori în bazin scurt (25 m), care va avea loc în luna noiembrie.

Va veni apoi anul 2022 în care sunt competiţii importante. În primul rând, Campionatul Mondial de seniori, care va avea loc tot în Japonia, la Fukuoka, și de aceea, experiența căpătată de David la Olimpiadă, inclusiv din punct de vedere logistic și al adaptării la fusul orar, va fi foarte importantă.

Vor urma apoi Campionatele Europene pentru juniori, găzduite în România la bazinul din Otopeni, ocazie cu care David va putea fi aplaudat la scenă deschisă chiar de publicul român.

Campionatele Europene de seniori vor avea loc în luna august 2022, la Roma, un bazin cu care David Popovici deja s-a familiarizat.

Ar mai fi așteptate și Campionatele Mondiale de juniori, dar încă nu se ştie când vor fi programate. Competiția trebuia să aibă loc în 2021, la finalul lunii august,  dar a  fost amânată pentru anul viitor.

De ce David Popovici concurează și la juniori, și la seniori

Alternanţa dintre competiţiile de seniori şi cele de juniori îl ajută pe David Popovici în progresul lui ca sportiv.

„În mod cert, este experienţa pe care o capeţi în competiţiile de juniori, că sunt continentale sau intercontinentale, chiar dacă el concurează la categoria de vârstă 17 ani, mai are un an de juniorat şi cu siguranţă se va ambiţiona să deţină recorduri mondiale de juniori cât mai bune. Participând la ambele categorii, atât la juniori, cât şi la seniori, va acumula o experienţă care îi va permite să facă o trecere competitivă la categoria seniori. El este deja competitiv la seniori, dar e natural să iei fiecare concurs în parte şi să fii acolo la toate. Dacă o să urmăriţi, toţi marii sportivi ai lumii, poate cu câteva excepţii, au avut o traiectorie destul de clară. Au fost campioni europeni, după care campioni mondiali de juniori, după care campioni europeni de seniori, campioni mondiali de seniori, campioni olimpici. Trebuie să existe o dispunere echilibrată în acest competiţii”, a explicat antrenorul Adrian Rădulescu în interviul pentru Agerpres.

„În primul rând, David Popovici un sportiv cu un stil competitiv, este foarte empatic şi are un simţ al binelui foarte dezvoltat şi lucrul acesta contează foarte mult” (antrenorul Adrian Rădulescu)

„Revoluția” lui David Popovici

Recent, David Popovici a spus că va porni alături de antrenorul lui o revoluţie în înot.

„Cred că putem să luăm lucrurile aşa cum avem ideea generală despre revoluţie sau putem să ne gândim că va revoluţiona înotul la nivel mondial sau putem să ne gândim pur şi simplu că va revoluţiona înotul în România. Şi dacă stau să mă gândesc la revoluţie, pot doar să mă gândesc că înaintea anului acesta, recordul naţional seniori la 200 m liber era actualmente cu 4 secunde mai slab. La 100 m liber era cu o secundă şi jumătate mai slab. Cred că putem trece acolo la categoria revoluţie aceste recorduri”, a comentat Adrian Rădulescu.

Întrebat dacă metodele sale de antrenament pot fi considerate diferite de cele tradiţionale, dacă au adus ceva inovator, Adrian Rădulescu a răspuns: „Nu ştiu dacă metodele de antrenament sunt diferite de cele clasice. Cu siguranţă că s-au schimbat, dacă ne referim la ce se lucra acum 50 de ani. Da, nu este clasic. Dar, ideile sunt aceleaşi, pentru că fiziologia individului este aceeaşi, tehnica variază şi apar întotdeauna inovaţii pe partea tehnică. Dar asta nu înseamnă neapărat că se aplică sportivului cu care lucrezi tu. Cred că trebuie întotdeauna să fie un echilibru, trebuie să încerci să inovezi, dacă faci lucrurile de bază bine. Dar trebuie clar să fie un echilibru între ele. Şi nu ştiu dacă pot spune că e vorba de inovaţie, e prea mult spus”, declară, cu modestie, antrenorul.

Cu ochii pe Jocurile Olimpice din 2024

Peste trei ani, în 2024, urmează Jocurile Olimpice de la Paris și mulți spun că acolo David Popovici va da adevărata măsură a talentului său. 

Antrenorul Adrian Rădulescu preferă însă o abordare calmă, construită atent și cu răbdare. „Cred că în primul rând ne dorim să facem mai bine decât am făcut acum, să reuşim să aşezăm lucrurile în programul de concurs astfel încât să fim şi mai sus în clasament şi eventual în mai multe finale, dar asta va depinde de următorii ani, pentru că e important să aşezăm lucrurile cu răbdare şi chiar dacă noi ne facem anumite planuri, să ne ţinem de ele pas cu pas”, a explicat Rădulescu.

„În primul rând vom prioritiza dezvoltarea lui pe termen lung ca sportiv, ca să avem fundaţia pe care mai târziu să construim viitoarele performanţe şi sănătatea, dezvoltarea lui ca sportiv, astfel încât el să fie sănătos şi ferit de accidentări”, a punctat el, întrebat care este target-ul său ca antrenor în privinţa lui David Popovici.

Cum gestionează presiunea un mare campion

În tot acest drum către performanță mai apare acum, mai ales după JO 2020, un factor care uneori poate fi perturbator: presiunea pentru obținerea unor rezultate cât mai rapid. Antrenorul Adrian Rădulescu are însă o strategie de la care nu vrea să se abată:

„Probabil că există discuţii despre rezultate, însă cred că noi am spus de fiecare dată care ne sunt obiectivele, am fost foarte sinceri când ne-am spus obiectivele şi de fiecare dată ni le-am îndeplinit cu ceva în plus. La fel a fost şi la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Cred că şi la Europenele de juniori a fost tot aşa. Eram favoriţi cu trei medalii, le-am câştigat, alături de băieţii din ştafetă am câştigat-o şi pe a patra, dar am făcut şi un record mondial de juniori şi un record european la 200 m liber. Noi, în general, orice obiective ne propunem, ne ţinem de ele şi nu prea avem timp să ne gândim la ce visează alţii pentru noi”, a explicat Adrian Rădulescu.

Antrenorul se bucură că prestaţia elevului său a atras atenţia în ţară şi astfel, oamenii vor acorda mai multă atenţie înotului. „Ne bucurăm să ştim că prin prestaţiile lui David, poate că un copil care nu a avut oportunitatea să meargă la înot, va fi dus acum la bazin şi că oamenii vor acorda mai multă atenţie sportului nostru”, a spus Adrian Rădulescu.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...