Universitatea Craiova a fost evacuată de pe stadionul „Ion Oblemenco”

Data publicării:
u craiova evacuata

Peste 40 de poliţişti comunitari şi mai mulţi funcţionari ai Primăriei Craiova au luat cu asalt stadionul în această dimineaţă. După ce au sigilat porţile, au trecut la listarea bunurilor din clădire. Patronul grupării Universitatea Craiova a asistat neputincios la întreaga scenă.

„E un abuz fără margini. Din păcate nu am ce să fac pentru că e greu acum să mai deschid un proces cu ei, să mă mai judec și cu ei la cele 400 de procese pe care le am pe rol cu Federația. Toată acțiunea are ca rol să nu cumva să încep pregătirea, să intru în campionat, de asta mi-a fost cel mai teamă”, a spus Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova.

„Nu m-au lăsat cei de la Poliția Locală, mi-au pus mână în piept și nu m-au lăsat să intru. Mi-au zis că începând de azi nu intră nimeni în stadion”, a spus un angajat al stadionului.

Primăria Craiova a cerut în instanţă evacuarea firmei lui Adrian Mititelu încă din anul 2011, iar procesul este pe rol. Deşi nu a fost dată o soluţie în acest dosar, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu susţine că acţiunea este legală.

„Nu trebuie să avem niciun fel de somație către Adrian Mititelu pentru că nu este necesar. Este proprietatea noastră. Am discutat acest lucru cu juriștii, le-am stabilit foarte clar”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

„Noi avem un litigiu pe rol prin care eu cer prelungirea contractului. Litigiul nu s-a judecat pe fond și numai după o sentință se poate trece la evacuare”, a adăugat Adrian Mititelu.

Patronul echipei Universitatea Craiova consideră că primăria şi-a retras sprijinul pentru că el nu a reuşit să înscrie echipa în Liga a II-a. Mai mult, autorităţile locale susţin acum un proiect de creare a unei noi echipe de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Stadionul urmează să fie preluat de Compania Naţională de Investiţii, care intenţionează să îl demoleze. În locul acestuia va fi ridicată o altă arenă al cărui cost de ridică la circa 120 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...