În meciul din turul II de la ATP Masters Paris, cu Robert Lindstedt și Lukasz Kubot, Rojer și Tecău au avut nu mai puțin de 7 mingi de break în primul set, însă nu au fructificat niciuna. S-a ajuns la tiebreak, însă acolo Horia și Jean-Julien au fost de netrecut și s-au impus cu 7-3, scrie digisport.ro.
În setul secund, adversarii lor s-au impus de două ori pe serviciul advers și au egalat situația la acte: 6-3.
În supertiebreak, Tecău și colegul său au câștigat cu 10-5 și astfel și-au asigurat accesul în sferturile de finală de la Paris. Scorul final a fost 7-6, 3-6, 10-5.
Pentru un loc în semifinalele competiției din capitala Franței, Horia și Jean-Julien se vor duela cu echipa Eric Butorac/Raven Klaasen.
Turneul ATP Masters de la Paris se desfășoară în această săptămână și este transmis ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.
Turneul Campionilor va avea loc între 9-16 noiembrie și va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport și pe site-ul digisport.ro.