©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES
Favoriţi numărul 2 la Londra, Tecău şi Rojer s-au impus în două seturi, scor 6-4, 7-6 în faţa perechii Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia, nr.3), şi au urcat pe primul loc în Grupa Fleming/McEnroe, scrie digisport.ro.
Campioni la Wimbledon, Tecău și Rojer au egalat situația meciurilor directe cu Dodig și Melo, care îi învinseseră în semifinalele de la Roland Garros în acest an, în prima întâlnire dintre cele două echipe.
Tecău (30 de ani) a trecut și peste accidentarea la deget pe care a suferit-o luni, la meciul cu Marcin Matkowski și Nenad Zimonjic. „Nu l-am simțit deloc, mă bucur că sunt sănătos”, a declarat sportivul român, care a obținut a doua victorie din cinci meciuri disputate la Turneul Campionilor.
„Avem două victorii în două seturi. I-am învins și pe Dodig și Melo, care ne-au bătut la Roland Garros și aveau practic 1-0 în fața noastră. Ne bucurăm că jocul merge bine, că suntem sănătoși, că nu simt deloc durerea la deget pe care am căpătat-o în meciul anterior. Sunt mult mai bine decât ieri, azi nu l-am simțit deloc, am avut un tape de siguranță, dar practic nu m-am gândit deloc la asta și mă bucur că sunt sănătos”, a declarat Horia Tecău, în exclusivitate pentru Digi Sport, după meciul câștigat în fața perechii formate din Ivan Dodig și Marcelo Melo.
Perechea româno - olandeză a scăpat de emoții la ultimul meci, pe care îl va juca vineri, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, cu francezii Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut.