Tatăl lui Lionel Messi este acuzat că se implica în proiecte așa-zis benefice doar pentru a spăla bani ce proveneau din trafic de droguri. Investigatorii l-au audiat deja pe fotbalistul Barcelonei, dar și pe Dani Alves, Pinto și Mascherano.
Sunt cercetate așa-numitele partide de fotbal „Prietenii lui Messi” dar și diverse concerte care ar fi fost folosite pentru spălarea de bani.
Mai exact în „zona 0” a acestor evenimente, rezervată unor oaspeți de seamă, cei ce erau invitați plăteau anumite sume de bani care ajutau apoi la scoaterea la lumină a altor sume provenite din trafic de droguri.
Ancheta este în fază inițială și vine la doar câteva luni după ce Lionel Messi și tatăl său au fost cercetați pentru neplata impozitelor aferente unor contracte de publicitate.