Sorana Cârstea nu a putut să-i facă faţă Jelenei Jankovic la Roland Garros. Jucătoarea din Serbia a controlat de la un capăt la altul meciul şi s-a impus cu 6-1, 6-2. În proba masculină de dublu, Horia Tecău şi Jean-Julian Rojer au spus adio competiţiei în faza optimilor.
Foto; Digisport.ro
Pentru Jelena Jankovic a fost a treia victorie în faţa Soranei Cîrstea, în cele şapte întâlniri directe. Sorana o învinsese de trei ori pe sârboaică în precedentele cinci întâlniri.
Potrivit Digisport.ro, meciul a început extrem de bine pentru sportiva din Serbia, iar aceasta conducea cu 3-0 după mai puțin de un sfert de oră. A urmat un break din partea Soranei, însă acela a fost şi singurul game pe care şi l-a trecut în cont, în primul set, ocupanta locului 26 WTA.
Începutul actului secund a fost mult mai bun pentru reprezentanta noastră, iar Cîrstea a condus cu 2-0. Deşi părea că va reveni în meci, Sorana a comis o mulțime de greşeli neforțate, iar Jankovic nu a iertat.
Pentru accesul în runda a treia de la Roland Garros, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 72.000 de euro şi 160 de puncte în clasamentul WTA.
În proba masculină de dublu, Horia Tecău şi Jean-Julian Rojer au spus adio competiţiei în faza optimilor. Cei doi au pierdut în două seturi în faţa perechii de favoriţi nr. 3 Daniel Nestor - Nenad Zimonjic, cu 6-4, 7-5.
Tecău şi Rojer, capi de serie nr. 13, vor primi un cec de 31.000 de euro şi 180 de puncte ATP.