Unul dintre cei mai iubiți artiști români ai momentului, Smiley a profitat de faptul că e în California și a fost la meciul Simonei, ultimul al zilei pe terenul centrat de la Indian Wells. El s-a fotografiat apoi la final alături de Simona și de Horia Tecău.
Simona are parte de surprize la fiecare meci de la Indian Wells, la precedenta dispută, cu Vania King, în tribune aflându-se Nadia Comăneci, care a stat în loja antrenorului Darren Cahill.
În turul următor, Simona Halep va juca împotriva Barborei Strycova, din Cehia. Dacă o învinge, cel mai probabil Simona va juca în sferturi cu Serena Williams, principală favorită și lidera clasamentului mondial.