Simona Halep, sub îndrumarea lui Ion Țiriac. Sportiva își caută antrenor

Data publicării:
halep cu tiriac

Unul dintre cei mai respectaţi manageri din tenisul mondial, Ion Ţiriac a colaborat de-a lungul timpului cu nume mari din circuitul masculin. După Ilie Naastase, Guillermo Vilas, Boris Becker, Goran Ivanisevic şi Marat Safin, Simona Halep este cea care se bucură acum de sfaturile lui Ţiriac.

A făcut progrese, este acolo unde este, şi treaba cu 2-3-4,1-5-6-7 (locuri WTA) sunt doar cifre pe care nu ţi le dă nimic latceva decât valoarea pe care o ai şi meciurile pe care le câştigi pentru a ajunge în acest eşalon. (...) Felul în care îţi faci calendarul, intrările la turneele mari, da, grand slamurile foarte importante, dar nu uita că ai alte 10 turnee WTA la fete, ATP la băieţi, care sunt probabil şi mai importante decât grand slamurile, pentru că asta e baza, crema tenisului mondial”, a declarat Ion Țiriac pentru Digi Sport.

Până să reia pregătirile, a treia jucătoare a lumii a probat şi mănuşile de box, într-un spot publicitar.

Pentru Simona Halep nu s-au încheiat emoţiile, chiar dacă sezonul a ajuns la final. Site-ul oficial WTA a lansat un sondaj în care cititorii trebuie să decidă jucătoarea lunii octombrie.

Halep este pe listă, alături de Serena Williams şi Andrea Petkovic.

Serena e principala favorită, deoarece a câştigat trofeul de la Singapore, chiar în faţă româncei. Câştigătoarea sondajului WTA va fi anunţată vineri.

Un milion de fani pe Facebook, în trei luni

Între timp, Simona Halep a depăşit, marţi, un milion de fani pe pagina sa oficială de Facebook, în trei luni de la inaugurarea acesteia.

Simona Halep şi-a anunţat la 7 august lansarea paginii oficiale pe reţeaua de socializare Facebook, iar în prima zi sportiva avea deja aproape 450.000 de fani.

Simona Halep, la Turneul Campioanelor de la Singapore  FOTO: www.facebook.com/simonahalep

Într-un top al personalităţilor din lumea sportului din România, Halep este urmată de Gheorghe Hagi (552.000 de fani), Ciprian Marica (368.000), Nadia Comăneci (aproape 29.000) şi Horia Tecău (25.000).

De asemenea, Halep ocupă poziţia secundă într-un clasament în care sunt incluse şi echipele de fotbal din România, fiind devansată doar de Steaua (1,7 milioane de fani).

Dintre participantele la Turneul Campioanelor de la Singapore, Halep ocupă poziţia a cincea, fiind depăşită de Maria Şarapova (15 milioane de fani), Ana Ivanovici (2,8 milioane) Serena Williams (2,6 milioane) şi Caroline Wozniacki (1,2 milioane), dar înaintea canadiencei Eugenie Bouchard (912.000), polonezei Agnieszka Radwanska (711.000) şi a cehoaicei Petra Kvitova (484.000).

Cei mai urmăriţi jucători din tenisul masculin sunt Rafael Nadal (14,85 de milioane de fani), Roger Federer (14,71 de milioane), Novak Djokovici (5,4 milioane) şi Andy Murray (2,85 de milioane), transmite Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri