Simona Halep debutează marţi la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. De la ora 12:00, pe arena pricipală „Philippe Chatrier”, Simona Halep joacă în turul I contra rusoaicei Alysa Kleybanova.
Sursă foto: Facebook.com/SimonaHalepOfficial
Pentru prima oară în carieră, românca e în careul de aşi al favoritelor, fiind cotată cu a patra şansă la cucerirea trofeului, scrie Digisport.ro. Favorita numărul 1 este Serena Williams.
Roland Garros este turneul favorit al Simonei Halep după ce, în 2008, a cucerit aici titlul la junioare. Cu toate acestea, în circuitul WTA este concursul de Grand Slam în care nu a obținut decât un succes în patru participări, pierzând de trei ori în runda inaugurală şi trecând de aceasta o singură dată, în 2011.
Preşedintele FRT: „Va fi capabilă de performanţe şi mai mari în tenisul mondial”
George Cosac pariază pe Simona Halep: „În 2015 va fi capabilă de performanţe şi mai mari în tenisul mondial”, preconizează preşedintele Federaţiei Române de Tenis.
Visul Simonei Halep de a cuceri un trofeu de Grand Slam ar putea deveni realitate, iar şeful FRT este convins că românca va face legea în sportul alb. „Simona e o jucătoare capabilă de performanţe deosebite. Are un potenţial extraordinar, dar cred că în 2015 sau poate mai sigur 2016 vor fi ani în care ea îşi va desăvârşi pregătirea şi va fi capabilă de performanţe cu adevărat deosebite în tenisul mondial”, spune George Cosac.
Şi Florenţa Mihai, finalistă la Roland Garros în 1977, este convinsă că Halep îi poate călca pe urme încă din acest sezon: „Cred că până în sferturi va avea un culoar destul de bun”, spune directoarea turneului Junior Trophy.