„Dacă nu aveam încredere în el nu insistam atât, nu? Că n-am renunţat nici acum la el, încă n-am renuntat, dar dacă nu vine în iarna asta, atunci la revedere, renunţ”, a declarat Gigi Becali.
Agentul fotbalistului, Lucian Marinescu, a spus la rândul său: „Se pare că e o mare tragedie că Alex nu vrea să negocieze acum. Dar el a spus clar că îţi doreşte să termine sezonul la Pandurii, să joace şi să aibă continuitate şi să fie în vederile selecţionerului”.
Becali şi-a încercat norocul şi cu dinamovistul Marius Alexe, însă atacantul nici nu a vrut să audă de posibilitatea de a ajunge în curtea rivalilor din Ghencea.
„Lui Alexe i-am propus, i-am zis lui Victor (Victor Becali, agentul lui Alexe – n.r.) şi mi-a spus că Alexe a zis ca el moare de foame, se lasă de fotbal, dar el nu vine la Steaua”, a explicat patronul echipei din Ghencea.
Acesta şi-a manifestat şi dorinţa de a negocia pentru transferurile petroliştilor Bokila şi Grozav, însă clubul ploieştean nu este dispus să îi cedeze pe cei doi atacanţi.