Foto: Frf.ro
Tricolorii au remizat cu Grecia la Bucureşti, 0-0. România nu a profitat de slăbiciunile elenilor, chiar dacă a jucat mai ofensiv decât în Ungaria. Naționala a rămas singura echipă neînvinsă în grupa F de calificare la Euro 2016 și după meciul cu Grecia de pe Arena Națională. Tricolorii au jucat ofensiv în faţa elenilor, cu Budescu şi Maxim titulari, dar nu au reușit să se impună. A fost a treia remiză la rând în grupa F pentru tricolori, care nu au mai înscris de 340 de minute și nu au mai primit gol de 456 de minute.
„Regretăm și îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Felicit suporterii pentru atmosfera creată, că ne-au susținut pe toată durata partidei. Nu am ce să le reproșez băieților, și-au dorit victoria, au încercat să joace ofensiv. Din păcate, nu am fost mai limpezi în treimea adversă și nu am reușit să marcăm, deși am avut câteva ocazii.
Dacă vă amintiți, la una dintre conferințele mele, vă spuneam că avem mari probleme în ceea ce privește jucătorii din străinătate, care nu reușesc să-și găsească cadența la echipele lor de club. Aceste lucruri au contat și contează în jocul echipei naționale, precum și faptul că trei dintre jucătorii noștri de atac care ar fi putut să ne ajute astăzi, Rusescu, Stancu și Marica, sunt încă în afara ariei de selecție din cauza problemelor personale. Lucrurile sunt foarte clare.
Marica vine după o pauză de 8 luni de zile, accidentat, cu operație. Faptul că nu a avut în ultimele 10 luni activitate și nici nu a putut să joace e clar că l-a adus în această situație. Sper ca în această lună jucătorii noștri să joace mai mult și după aceea, la meciurile cu Finlanda și Feroe, să obținem rezultatele pe care ni le dorim. Am păstrat diferența între noi și Ungaria, cred că trebuie să câștigăm meciul de la București cu Finlanda”, a declarat Anghel Iordănescu la Digi Sport, la finalul partidei.
Grație faptului că Irlanda de Nord și Ungaria au terminat tot la egalitate, 1-1, României îi sunt suficiente patru puncte în ultimele două meciuri, cu Finlanda și cu Insulele Feroe.